VIDEO Momentul exploziei rulotei fast-food din Botiza a fost filmat. O fetiță de 3 ani este în stare gravă
O rulotă fast-food din comuna Botiza, județul Maramureș, a luat foc și apoi a explodat. Mai multe echipaje de medici au sosit la fața locului, unde cinci persoane, printre care un copil, au suferit arsuri. Un adult și copilul au fost transportați la Spitalul municipal Sighetu Marmației, în urma rănilor suferite.
Cinci persoane rănite după explozia din Maramureș
Update 24 ianuarie, ora 14.12. Momentul exploziei din Botiza a fost suprins de o cameră de supraveghere din zonă. Cinci persoane, între care o fetiță de 3 ani, un bărbat de 27 de ani şi o femeie de 25 de ani, au fost rănite și transportate la spitalul din Sighetu Marmaţiei, de unde au fost transferate la Spitalul Judeţean Baia Mare. Ulterior, medicii au solicitat elicopterul SMURD pentru transportul copilei la București, pentru că avea răni grave.
Fetiţa se află la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, este intubată şi are arsuri de gradul ll pe faţă, mâini şi gambe, reprezentând 15% din suprafaţa corpului.
Update 23 ianuarie, ora 18.10. Copilul rănit în explozie a fost preluat de un elicopter pentru a fi transportat la București. Celelalte patru persoane au fost transportate la Spitalul Județean Baia Mare.
„În cauză, se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate în muncă”, a mai transmis IPJ Maramureș.
Se pare că explozia s-ar fi produs în urma acumulărilor de gaze.
„Explozia a fost urmată de incendiu la o rulotă tip fast food în localitatea Botiza (centru). Din primele informaţii, sunt cinci victime, dintre care un minor, cu arsuri. Un adult şi minorul au fost preluaţi de un echipaj SMURD şi sunt pe drum spre Spitalul municipal Sighetu Marmaţiei”, a precizat Oana Alexa Gonzi, purtător de cuvânt al ISU Maramureș.
Se pare că explozia a fost cauzată de o butelie, a mai precizat aceasta.
Un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă se deplasează spre Sighetu Marmației.
La fața locului au intervenit 3 echipaje EPA SMURD, un echipaj SAJ și un echipaj de stingere.