O nouă specie de dinozauri a fost descoperită. Când a trăit, de ce i-a uimit pe oamenii de știință
O nouă specie de dinozauri a fost descoperită de cercetători într-o zonă din Europa bogată în fosile de sauropode ce au trăit în Cretacicul timpuriu. Specia a fost denumită Garumbatitan morellensis și face parte din grupul de dinozauri gigantici.
Când a trăit noua specie de dinozauri
Să descoperi fosile de trei dinozauri ce aparțin aceleiași specii noi este ca un vis pentru paleontologi. Oricum, chiar și combinate, aceste fragmente reprezintă doar o parte din trupul a ceea ce reprezintă o specie nouă de dinozauri, denumită de cercetători Garumbatitan morellensis, așa că estimarea dimensiunilor acestora nu este foarte simplă. Totuși, nu există vreun dubiu referitor la mărimea bestiei descoperite.
„Unul dintre indivizii pe care i-am găsit iese în evidență prin dimensiunea lui uriașa, având vertebre mai lungi de un metru și un femur care atinge doi metri în lungime”, a spus liderul echipei de specialiști, Dr. Pedro Mocho, de la Universitatea din Lisabona.
„Am mai descoperit două picioare aproape complete în acest depozit de fosile, ceea ce este foarte rar în domeniul nostru”, a adăugat el.
Cât de mari erau animalele
Acest lucru indică faptul că exemplarul din această specie nouă de dinozauri a fost probabil cel puțin de dimensiuni medii pentru Titanosauri, membri ai grupului de sauropode gigantice, cele mai mari animale care au trăit vreodată pe Pământ. Garumbatitan morellensis a fost descris într-un studiu publicat în Zoological Journal of the Linnean Society.
Acest sauropod uriaș reprezintă o descoperire rară care ar putea îmbunătăți semnificativ înțelegerea evoluției acestor creaturi antice.
Citește și: ”Verișorii” temutului T. Rex au fost descoperiți. Cum arătau dinozaurii și când au trăit
Cercetătorii au descoperit fosilele G. morellensis în zona Sant Antoni de la Vespa, lîngă Morella, Spania, într-un strat vechi de 122 de milioane de ani.
Un al patrulea exemplar de dinozaur, aparent neînrudit cu noua specie, a fost găsit în același depozit de fosile, ceea ce sugerează faptul că zona a găzduit mult mai multe sauropode gigantice.
De ce au fost uimiți cercetătorii de noua specie de dinozauri
Pe de altă parte, specimenele de Garumbatitan prezintă multe asemănări cu speciile descoperite deja în America de Nord, Asia și Africa.
Astfel, oamenii de știință cred că Spania și alte regiuni ale Peninsulei Iberice pot fi locuri cheie pentru a studia evoluția dinozaurilor. Aceste descoperiri pun sub semnul întrebării dacă Europa ar fi putut fi locul în care au apărut pentru prima dată sauropodele, dar sunt necesare mai multe cercetări pentru a confirma în cele din urmă această ipoteză.
Citește și: Cel mai temut prădător din istorie nu a fost T. Rex. Când a trăit, descoperirea uimitoare a cercetătorilor
Această descoperire a fost a doua de acest gen după descoperirea unui alt dinozaur uriaș în Portugalia, în 2022, care este considerat unul dintre cei mai mari dinozauri fosilizați din Europa. Iar fosilele sunt o nouă dovadă împotriva celor care încă mai cred că dinozaurii n-au existat.