10 ian. 2023 | 11:55

O furtună solară de mari dimensiuni amenință comunicațiile radio: avertismentul NASA

ACTUALITATE
O furtună solară de mari dimensiuni amenință comunicațiile radio: avertismentul NASA

Pământul ar putea fi, în curând, țintă de tragere pentru o furtună solară masivă, care va avea puterea unui miliard de bombe cu hidrogen.

O explozie uriașă a izbucnit pe partea îndepărtată a Soarelui săptămâna trecută, fiind catalogată în „clasa X” și stârnind avertismente pe care, probabil, le-ai auzit în Star Trek. Cu alte cuvinte, este una dintre cele mai puternice furtuni solare care poate avea loc.

Exploziile solare ar putea continua în zilele următoare

Fostul astronom de la NASA, Tony Phillips, a spus: „Având în vedere dimensiunea și complexitatea acestei mari regiuni active, există șanse mari ca exploziile să continue în zilele următoare”.

Erupția solară de săptămâna trecută, care a declanșat o cupolă de plasmă încinsă, a provocat întreruperea semnalului radio în Australia și Noua Zeelandă.

Când sunt îndreptate direct către Pământ, erupțiile solare de clasa X „pot avea un impact asupra comunicațiilor radio, rețelelor electrice, semnalelor de navigație și pot prezenta riscuri pentru nave spațiale și astronauți”, a declarat NASA într-un comunicat oficial pe care l-a dat presei internaționale.

Erupțiile solare sunt, prin natura lor, intense și se produc la suprafața soarelui la o varietate de niveluri de putere. Cele mai slabe erupții, clasificate ca furtuni de tip A, B sau C, sunt de obicei minore. Erupțiile mai puternice din clasa M pot arunca particule pe Pământ, care supraalimentează aurora boreală.

Soarele se află, în prezent, într-o fază activă a ciclului de 11 ani. Faza actuală este cunoscută sub numele de Ciclul Solar 25 și se preconizează că va atinge punctul culminant în anul 2025.

NASA urmărește erupțiile solare și alte evenimente meteorologice din spațiu, ca parte a misiunii sale.

Pe lângă Observatorul de dinamică solară, Observatorul Solar și Heliosferic sau SOHO (o misiune comună a NASA și Agenția Spațială Europeană) se urmăresc, în mod regulat, inclusiv evenimentele meteorologice din spațiu.

Rămâne, desigur, de văzut ce efecte va avea această furtună solară asupra Pământului, în perioada care va urma.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele