27 iul. 2023 | 07:52

Noua lovitură pentru buzunarul Românilor, scumpiri chiar și la cele mai consumate produse: o să ne uităm la rafturile pline din restaurante, baruri, magazine

ACTUALITATE
Noua lovitură pentru buzunarul Românilor, scumpiri chiar și la cele mai consumate produse: o să ne uităm la rafturile pline din restaurante, baruri, magazine

Un nou pachet de taxe și impozite se află pe ultima sută de metri în Guvern. Acesta va veni cu o lovitură majoră pentru buzunarul românilor și ar trebui să soluționeze, măcar parțial, deficitul bugetar masiv creat de coaliția PNL – PSD.

Printre valurile de scumpiri care îi vor îngropa pe români se numără și produse cât se poate de comune sau banale, dar foarte populare. De exemplu, ceaiul și cafeaua vor fi mai scumpe cu 10%, cel mai probabil de la 1 septembrie. Nu de alta, dar se dorește introducerea unui nou TVA pentru cele două băuturi. În mod previzibil, patronii de localuri sunt foarte stresați pe acest subiect, pentru că vor pierde clienții. Românii obișnuiți trebuie să fie îngrijorați pentru că nu-și vor mai permite nici măcar acest tabiet aparent banal.

Potrivit ANAF, băuturile preparate, adică aromatizate, cum ar fi ceaiurile și cafelele sunt încadrate la un TVA de 19%, cu 10% mai mare decât s-a aplicat până acum.

Românii nu-și vor mai permite o cafea, un ceai

De la 1 ianuarie 2023, cafeaua vândută la pahar sau ceașcă a fost clasificată din punct de vedere contabil ca apă aromatizată, menită să aibă un TVA de 19%. Dintr-o neînțelegere legată de normele de aplicare ale legii, comercianții au facturat-o ca pe cafea boabe, cu 9%. Marcel Boloș vrea să adreseze această scăpare legislativă.

„ANAF-ul și nimeni în țara românească nu poate să reglementeze retroactiv. Din momentul în care au emis acea adresă și au ajuns la concluzia că este cotă standard TVA la partea de cafea și băuturi de acest fel, atunci se va aplica pe viitor”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

În conformitate cu cele mai recente modificări legislative, TVA-ul pentru o ceașcă de cafea sau ceai va sări de la 9 la 19%, deși cota de TVA pentru cafeaua neprocesată, pe care o găsești în supermarket, este în continuare de 9%.Dacă nu este evident pentru cineva, o cotă mai mare de TVA duce automat la scumpiri.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele