Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, ofertă pentru UDMR. Ce i-au propus lui Kelemen Hunor
Premierul și liderul PNL Nicolae Ciucă i-ar fi făcut o ofertă liderului UDMR, Kelemen Hunor, alături de președintele PSD, Marcel Ciolacu, după ce social-democrații au insistat să păstreze ministerul Transporturilor, iar liberalii au cerut ministerul Dezvoltării pentru actualul șef al Guvernului.
Oferta PSD și PNL pentru UDMR
Liderii UDMR discută într-o ședință restrânsă, vineri, dacă acceptă oferta pe care au primit-o de la partenerii de coaliție, în urma negocierilor de joi ce au eșuat.
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu i-au propus lui Kelemen Hunor un post de vicepremier și două ministere: Fonduri Europene și Mediu, potrivit unor surse din coaliția de guvernare citate de Digi24.
Cei doi lideri PNL și PSD au făcut această ofertă după ce social-democrații au insistat să păstreze ministerul Transporturilor, iar liberalii au cerut de la UDMR ministerul Dezvoltării pentru Nicolae Ciucă.
Kelemen Hunor: „Fără Dezvoltare nu putem continua”
Liderul UDMR le-ar fi spus partenerilor din coaliția de guvernare că fără ministerul Dezvoltării nu pot continua. Uniunea Democrată Maghiară din România este de părere că Cseke Attila este unul dintre cei mai competenți miniștri din Guvern și nu are ce să i se reproșeze.
De cealaltă parte, liderii PNL și PSD i-ar fi spus lui Kelemen Hunor că „așa e în politică”. Ulterior, politicianul a hotărât să se consulte cu liderii UDMR pentru a hotărî dacă acceptă sau nu propunerea sau dacă vor ieși din coaliție.
„UDMR nu doreşte să părăsească Coaliţia. Noi considerăm că miniştrii noştri sunt eficienţi. Nimeni nu le reproşează absolut nimic. Noi am solicitat respectarea acordului politic privind rotativa, acord politic din care noi nu facem parte, nu am fost parte la semnarea acestui acord politic privind rotativa.
Am înţeles şi am şi susţinut reducerea numărului de ministere şi am fost de acord cu integrarea Ministerului Sportului într-un alt minister şi tocmai de aceea am fost foarte surprinşi de solicitarea PNL privind cedarea Ministerului Dezvoltării către PNL.”, a declarat joi liderul UDMR Antal Arpad.
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a spus vineri că dacă PSD vrea schimbarea protocolului, atunci liberalii cer reducerea numărului de ministere şi rediscutarea tuturor portofoliilor de la zero.
„Dacă rămânem în formula de 18 ministere, UDMR va avea două ministere și vicepremier, PNL va avea 8 ministere, vicepremier și secretar general al Guvernului, iar PSD va avea 8 ministere, premier, vicepremier și cancelar al Guvernului.
Dacă la cele două ministere pentru UDMR se agreează o forumulă agreată și de PNL și de PSD, stau la masă. Dacă nu, e decizia domniilor lor”, a spus Lucian Bode.
Reducerea numărului ministerelor s-ar face prin comasarea ministerului Sportului cu cel al Familiei, Tineretului și Egalității de șanse; iar ministerul Antreprenoriatului și Turismului ar trece la ministerul Economiei.