10 feb. 2023 | 07:30

Netflix vine cu o lovitură imensă pentru cei care își dau parola contului la prieteni: te va costa scump

ACTUALITATE
Netflix vine cu o lovitură imensă pentru cei care își dau parola contului la prieteni: te va costa scump

După numeroase speculații pe marginea acestui subiect, Netflix încearcă să-și suplimenteze bugetele pe spatele celor care și-au făcut un obicei din a-și partaja numele de utilizator cu prietenii și membrii familiei.

”Pe hârtie”, dacă ai cel mai scump abonament, Netflix îți permite să partajezi contul cu până la trei alte persoane, ca patru ecran simultan să redea filme și seriale diferite. În același timp, însă, gigantul de streaming atrage atenția asupra faptului că, în teorie, acele ecrane ar trebui să fie în același spațiu fizic, în aceeași casă. În mod previzibil, prea puțini respectă acest aspect, iar Netflix vrea să-i taxeze suplimentar pe cei care nu o fac.

Netflix te taxează în plus, dacă îți partajezi contul

În Canada, Noua Zeelandă, Portugalia și Spania, Netflix a început să testeze partajarea contului contra-cost. Dacă trăiești, într-una dintre țările menționate, vei fi nevoit să-ți definești domiciliul sau locația primară. În cazul în care ai prieteni cu care vrei să-ți partajezi contul, vei fi nevoit să te abonezi la planul Standard sau Premium și să plătești o taxă suplimentară, pe lângă valoarea abonamentului, de 8 dolari în Canada și Noua Zeelandă, 4 euro în Portugalia și 6 euro în Spania. Cu acești bani, vei câștiga dreptul să obții doi utilizatori în plus în afara casei tale, a locației primare.

În continuare poți folosi Netflix pe telefon sau te poți conecta la contul tău dintr-o cameră de hotel, de exemplu, dar vor exista limită. Cei care nu vor să plătească, vor avea posibilitatea, de exemplu, să transforme un profil de pe un cont de Netflix într-un cont separat. Oficialii companiei au simțit nevoia să explice că taxa pentru partajarea contului este în continuă dezvoltare, pe baza feedback-ului de la utilizatori, iar propagarea opțiunii va continua în mai multe colțuri ale mapamondului pe parcursul următoarelor luni.

Conform datelor oficiale, acest efort de suprataxare a plecat de la faptul că, la nivel global, peste 100 de milioane de persoane își partajează conturile și afectează abilitatea Netflix de a investi în conținut nou. Dintr-un punct de vedere, taxarea adițională se reflectă în continuare într-un preț mai mic decât dacă ai face conturi separate pentru toți, deci s-ar putea să merite, dacă îți permiți.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele