20 apr. 2023 | 08:25

Netflix schimbă regulile jocului, din nou: dacă folosești parola unui prieten sau ai dat-o de bună voie, te va costa

ACTUALITATE
Netflix schimbă regulile jocului, din nou: dacă folosești parola unui prieten sau ai dat-o de bună voie, te va costa

În ultimii ani, Netflix nu a mai făcut o treabă la fel de bună când vine vorba de monetizarea numărului record de utilizatori. Nu a ajutat nici faptul că există 100 de milioane de utilizatori ai serviciului care nu au plătit niciodată un abonament și folosesc contul unui prieten.

După câteva luni de teste în țări mai mici, Netflix extinde eforturile de suprataxare a celor care aleg să-și partajeze contul cu prietenii. Noua țintă este reprezentată de Statele Unite ale Americii, teritoriul cu cei mai mulți abonați la îndrăgitul serviciu de streaming, dar și cei mai mulți utilizatori care nu plătesc.

”În primul trimestru, am lansat partajarea plătită în patru țări și suntem mulțumiți de rezultate.”, se arată într-o scrisoare trimisă către acționarii companiei. ”Plănuim o extindere la scară largă, inclusiv în SUA, trimestrul al doilea”, au adăugat oficialii.

Ce urmează pentru Netflix

Din luna februarie, Netflix a oferit o opțiune de partajare plătită a contului în Canada, Noua Zeelandă, Portugalia și Spania. Această extensie permite deținătorilor unui cont să plătească o taxă suplimentară lunară pentru a-și împărți contul cu alte două persoane în afara domiciliului. Ca deținător principal al contului, vei putea în continuare să te uiți la Netflix pe telefon sau să te autentifici cu același nume de utilizator și parolă pe un alt dispozitiv, precum un TV dintr-o cameră de hotel sau un laptop, fără să plătești. Cu această ocazie, Netflix le-a permis doritorilor și să își transforme profilurile in-app în conturi separate.

”Un cont de Netflix este menit să fie partajat într-o singură locuință (oameni care locuiesc în aceeași locație fizică cu deținătorul contului)”, insistă cei de la Netflix pe pagina de suport a platformei de streaming. ”Oamenii care nu sunt în casa ta, vor fi nevoiți să se înscrie în propriul cont pentru a se uita le Netflix”, se mai arată în același mesaj.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele