06 iul. 2023 | 21:50

Mugur Isărescu, omul din spatele BNR-ului, știe ce se va întâmpla cu prețurile în România. Fii atent

ACTUALITATE
Mugur Isărescu, omul din spatele BNR-ului, știe ce se va întâmpla cu prețurile în România. Fii atent

Banca Națională a României tocmai a luat o decizie crucială pe piața monetară, lansând în spațiul public un raport care ne oferă o perspectivă de viitor asupra evoluției prețurilor și economiei în perioada următoare.

Pentru început, precizăm că BNR a decis să nu mai înăsprească condițiile pieței monetare și să mențină dobânda de referință la nivelul de 7%.

„Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 5 iulie 2023, a hotărât următoarele:

–menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00 la sută pe an;
menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00 la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6,00 la sută pe an;
-menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit”, a transmis BNR.

Cu alte cuvinte, ratele la bănci nici nu cresc, dar nici nu vom avea o scădere a dobânzilor.

Inflația însă va face pași în spate, ceea ce înseamnă că putem avea parte de ieftiniri la raft în perioada care urmează. Românii ar putea simți presiuni financiare mai mici, astfel.

„Rata anuală a inflației și-a accelerat scăderea în primele două luni ale trimestrului II, coborând de la 14,53 la sută în martie, la 10,64 la sută în mai, în linie cu previziunile, în principal ca efect al accentuării trendului descendent al dinamicilor prețurilor energiei și combustibililor, sub impactul unor efecte de bază, al diminuării cotației țițeiului și al schemelor de plafonare a prețurilor la electricitate și gaze naturale.

Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va continua să scadă în următoarele luni în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu (mai 2023), în principal sub influența efectelor de bază și a corecțiilor descendente consemnate în trimestrele precedente de cotațiile unor mărfuri”, conform BNR.

Mugur Isărescu, decizie de ultimă oră de la vârful BNR

O veste ceva mai rea vine din spectrul economic general, al creșterii economice pe care o înregistrează țara noastră. Așteptările analiștilor pe această zonă sunt destul de modeste.

„Creșterea economică a încetinit peste așteptări în trimestrul I 2023, la 0,1 la sută, de la 1,0 la sută în precedentele trei luni (variație trimestrială), evoluție ce face probabilă restrângerea ceva mai pronunțată a excedentului de cerere agregată în acest interval, față de cea anticipată.

Incertitudini și riscuri la adresa perspectivei decurg totuși din măsura de plafonare temporară a adaosului comercial la produse alimentare de bază și din reducerea suplimentară a livrărilor de petrol anunțată de țările OPEC.

În același timp, războiul din Ucraina și sancțiunile asociate continuă să genereze incertitudini și riscuri însemnate la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, iar absorbția fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte în implementarea proiectelor. Ea este însă esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a impactului contracționist al șocurilor pe partea ofertei, amplificat și de înăsprirea condițiilor economice și financiare pe plan internațional.

Incertitudini și riscuri crescute sunt asociate conduitei politicii fiscale și celei de venituri, date fiind caracteristicile execuției bugetare din primele cinci luni ale anului, precum și majorările salariale recente sau potențiale din sectorul public, dar și măsurile fiscal-bugetare ce ar putea fi implementate în vederea continuării consolidării bugetare conform angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv”, mai notează BNR.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele