12 oct. 2023 | 11:33

Moștenirea dureroasă primită de la oamenii de Neanderthal. Descoperirea fascinantă a cercetătorilor, legătura cu anumite afecțiuni ale omului modern

ACTUALITATE
Moștenirea dureroasă primită de la oamenii de Neanderthal. Descoperirea fascinantă a cercetătorilor, legătura cu anumite afecțiuni ale omului modern

Nu este un secret că oamenii de Neanderthal și Homo sapiens au avut legături apropiate, cele două specii împerechindu-se adesea, cu consecințe asupra moștenirii genetice asupra speciei noastre. Un studiu recent a dezvăluit, însă, un efect nedorit al acestei moșteniri, pe care multe persoane de azi îl resimt la nivelul sănătății.

Legătura pe care o avem cu oamenii de Neanderthal

Apropierea dintre oamenii de Neanderthal și cei moderni a fost dovedită în ultimele decenii în urma secvențierii genomului „rudelor” noastre. Astfel, oamenii de știință au descoperit că încrucișarea dintre Neanderthalieni și Homo sapiens ne-a lăsat drept moștenire mici bucăți din ADN-ul primilor.

Într-un studiu anterior, specialiștii au arătat că acest lucru influențează, la ora actuală, forma și dimensiunea nasurilor noastre, o anumită genă fiind transmisă de mii de generații.

Citește și: Ce limbă vorbeau, de fapt, oamenii de Neanderthal: descoperirea care ar putea întregi puzzle-ul evoluției umane

Dar, într-o cercetare recentă ce a implicat peste 7.000 de persoane, experții au demonstrat că indivizii care poartă variante ale genelor moștenite de la oamenii de Neanderthal sunt mult mai sensibili la anumite tipuri de durere.

Aceste variante prezente în gena SCN9A sunt mult mai frecvente în populațiile cu o mai mare proporție de moștenire din partea amerindienilor – nativii americani.

De ce unele persoane sunt mai sensibile la durere

SCN9A codează proteina ce transportă ionii de sodiu spre celule și se exprimă prin neuronii senzoriali. Variantele ei, M932L, V991L și D1908G, sunt prezente în genomul Neanderthalienilor și au fost legate de durerea crescută la oameni, acest lucru nefiind cunoscut anterior.

Echipa a măsurat sensibilitatea la durere a 1.623 de columbieni, descoperind că variantele SCN9A erau asociate cu un prag mai mic al durerii ca răspuns la iritația pielii după expunerea la uleiul de muștar, care este iritant, dar nu ca răspuns la căldură sau presiune.

Citește și: Ce spune despre tine nasul tău: rudele îndepărtate și supraviețuirea determină mărimea acestuia, spun oamenii de știință

De asemenea, cercetătorii au descoperit că cei care purtau toate cele trei variante ale genei au prezentat o mai mare sensibilitate la durere decât cei care aveau doar una dintre variante.

Care este opinia cercetătorilor

Autorii studiului publicat în Communications Biology au studiat și mostrele genetice de la 5.971 de persoane din Brazilia, Chile, Columbia, Mexic și Peru, dovedind că cele trei variante genetice moștenite de la oamenii de Neanderthal erau mai prezente în rândul celor cu origine amerindiană mai pronunțată.

„Frecvența mai mare a variantelor genetice Neanderthaliene la persoanele cu origine amerindiană mai pronunțată poate fi explicată printr-un scenariu în care oamenii de Neanderthal ce purtau aceste variante s-au încrucișat cu Homo sapiens care au migrat în America”, a spus autorul principal al studiului, Pierre Faux, pentru Live Science.

Citește și: VIDEO Structurile ciudate, descoperite într-o peșteră: Oamenii de Neanderthal, mai evoluați decât credeau cercetătorii

Rămâne de stabilit motivul pentru care oamenii de Neanderthal aveau o mai mare sensibilitate la durere. Este posibil ca acest lucru să-i fi ajutat să se protejeze împotriva rănilor și să fi constituit, de fapt, un beneficiu păentru supraviețuire.

 

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele