22 feb. 2023 | 16:32

Reacția Maiei Sandu la gestul surpriză al lui Biden, pe care toată planeta l-a văzut. Ce i-a transmis președintelui SUA

ULTIMA ORĂ
Reacția Maiei Sandu la gestul surpriză al lui Biden, pe care toată planeta l-a văzut. Ce i-a transmis președintelui SUA

Liderul american Joe Biden a salutat, în timpul discursului susținut în capitala poloneză Varșovia, dorința cetățenilor din Republica Moldova de a trăi în libertate și de a-și recăpăta independența, cerându-le celor prezenți în piață să o aplaude pe președinta Maia Sandu.

Joe Biden, mesaj de susținere pentru Republica Moldova

Update 22 februarie, ora 16.20. Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, miercuri, că a discutat cu liderul american Joe Biden despre „consecinţele războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova şi despre eforturile noastre de a menţine pacea şi ordinea publică în ţară”, adăugând că moldovenii îşi doresc să rămână parte a lumii libere.

„La invitaţia Preşedintelui SUA, Joe Biden, am participat la evenimentul public de la Varşovia, acolo unde domnia sa a susţinut un discurs istoric care a marcat un an de la începerea războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei. După adresarea sa, am discutat cu Preşedintele american despre consecinţele războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova şi despre eforturile noastre de a menţine pacea şi ordinea publică în ţară”, a precizat Maia Sandu pe contul său de Facebook.

„I-am transmis Preşedintelui Biden că moldovenii îşi doresc să rămână parte a lumii libere, să trăiască în siguranţă şi să-şi realizeze visul de a adera la Uniunea Europeană şi i-am mulţumit pentru sprijinul important oferit de către SUA pentru dezvoltarea economică şi transformarea democratică a ţării noastre”, a continuat aceasta. „Am folosit ocazia acestei întâlniri pentru a-i transmite Preşedintelui Statelor Unite ale Americii că, în situaţia dificilă în care ne aflăm, cu un război la hotar, avem nevoie şi mai mult de sprijinul SUA pentru a ne consolida rezilienţa economică”, a explicat lidera de la Chişinău.

Totodată, Maia Sandu a subliniat că Republica Moldova este recunoscătoare poporului american şi pentru „ajutorul oferit de către Guvernul SUA în ultimul an, în vederea depăşirii crizei energetice”.

„Acest lucru ne-a permis să oferim compensaţii cetăţenilor cu venituri mici pentru a putea face faţă mai uşor preţurilor crescute la resursele energetice. Mizăm în continuare pe susţinerea guvernului american în efortul nostru de diversificare a surselor de energie şi de consolidare a securităţii energetice”, a transmis ea.

Știrea inițială: La puțin timp după discursul lui Putin în fața Parlamentului din Moscova, în care a spus că suspendă participarea Rusiei în Acordul de control al armelor nucleare, președintele SUA, Joe Biden, a anunțat susținere până la capăt pentru Ucraina și noi sancțiuni pentru Kremlin, indicându-l pe liderul rus drept unicul vinovat pentru vărsarea de sânge din țara vecină.

De fapt, Ucraina nu a fost singurul centru de interes din prelegerea lui Biden. Președintele american a făcut referire și la Republica Moldova, ba chiar a salutat prezența Maiei Sandu la Varșovia, cerându-le oamenilor prezenți să o aplaude.

„Liderii opoziției din Belarus continuă să lupte pentru democrația lor. Așa au hotărât să trăiască cetățenii Republicii Moldova. Cetățenii Rep. Moldova au hotărât să trăiască în libertate, să își recapete independența și să meargă pe drumul integrării europene. Președinta Maia Sandu (…), dar sunt foarte mândru să fiu alături de dumneavoastră și de oamenii liberi ai Rep. Moldova și merită aplauze pentru asta”, a declarat Joe Biden.

De ce Maia Sandu a fost aplaudată la Varșovia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află în Polonia, unde a asistat la discursul lui Biden, cu câteva zile înainte de împlinirea unui an de la invadarea Ucrainei de către ruși.

„Oamenii din Moldova își doresc să trăiască în libertate. Doamna președinte Sandu, suntem mândri să fim astăzi alături de dumnevoastră. Haideți să o aplăudăm. Nu trebuie să fie niciun dubiu, susținerea noastră pentru Ucraina nu se va opri, iar NATO nu va fi divizat”, a transmis liderul de la Casa Albă.

Cei doi președinți au discutat în privat

După discurs, cei doi președinți au vorbit față-n față, ocazie cu care Joe Biden a reafirmat sprijinul SUA pentru Republica Moldova. Întrevederea survine în contextul planurilor Moscovei de a destabiliza guvernul de la Chișinău, notează CNN.

În timpul întâlnirii cu Maia Sandu, Biden a subliniat asistența în curs de desfășurare a Statelor Unite pentru „a ajuta Moldova să își consolideze rezistența politică și economică, inclusiv agenda sa de reformă democratică și securitatea energetică, și pentru a aborda efectele războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, potrivit Casei Albe.