Câți români au răspuns apelului de mobilizare pentru Turcia. Anunțul lui Rafila
Ministerul Sănătăţii mobilizează profesionişti care ar fi dispuşi să plece în Turcia și Siria, pentru a ajuta ca voluntari în constituirea unor echipe medicale. Doctorii și asistenții interesaţi se pot înscrie pe site-ul ministerului. În plus, instituţia anunţă că a fost lansată o campanie de donare de sânge pentru victimele cutremurului devastator de luni, urmat de sute de replici.
Ministerul Sănătății caută medici și asistenți să plece în Turcia
Update 14 februarie, ora 14.58. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus, marţi, că aproximativ 1.000 de cadre medicale s-au oferit să meargă voluntar în Turcia, ca să ajute victimele cutremurelor din 6 februarie. Până în prezent, nu au existat solicitări din partea autorităţilor turce, motiv pentru care procesul de înrolare va fi oprit, a explicat Rafila.
„Circa 1.000 de cadre medicale s-au înscris, (…) diverse specialităţi, atât medici, cât şi asistenţi medicali. Secretarul de stat responsabil pentru asistenţa medicală a verificat permanent aceste liste încât să putem să fim capabili să facem echipe medicale care să se poată deplasa în teren şi care să fie operative din punct de vedere al specialităţilor, respectiv echipe care să aibă chirurgi, să aibă anestezişti şi aşa mai departe. Ţinem legătura cu Ambasada Turciei în România şi înţelegerea cu dânşii a fost ca aceste echipe să fie pregătite, dacă se poate spune aşa, dar numai în cazul solicitării de către autorităţile turce, care trebuie să asigure şi un suport logistic şi ceea ce nu trebuie exclus în niciun fel – siguranţa acestor echipe”, a declarat ministrul Rafila, la Palatul Parlamentului.
Până în momentul de faţă, autorităţile turce nu au transmis astfel de solicitări, a continuat Alexandru Rafila: „Nu cred că va fi necesar în continuare procesul ăsta de înrolare, îl vom opri, dar potenţialul de deplasare există, pe de o parte, iar, pe de altă parte, am făcut şi o inventariere a posibilităţii de a interna pacienţi cu politraumă în spitalele din România. Am primit de la colegii noştri de la spitalele de urgenţă din Bucureşti – câteva zeci pe persoane care sunt politraumatizate pot fi tratate în România. Depinde de solicitarea autorităţilor turce. Nu am avut solicitări”.
Știrea inițială: Ministerul Sănătăţii din România transmite că este solidar cu victimele cutremurului care a provocat mii de decese în Turcia şi în Siria, motiv pentru care oferă sprijin autorităţilor turce.
MS, alături de universităţile de medicină şi farmacie din ţară, mobilizează profesionişti din sănătate care doresc să se implice ca voluntari în constituirea unor echipe medicale disponibile pentru eventuala deplasare în zonele afectate de cutremurele din sudul Turciei, care au fost resimţite şi în Siria.
„Ministerul Sănătăţii, împreună cu Universităţile de Medicină şi Farmacie, mobilizează profesioniştii din sănătate care doresc să ajute ca voluntari în constituirea unor echipe medicale care să fie disponibile pentru deplasare în zonele afectate”, transmite instituția condusă de Alexandru Rafila. Te poți înscrie AICI.
Campanie de donare de sânge
De asemenea, același minister a inițiat și o campanie de donare de sânge pentru victimele cutremurului. Lista cu Centrele de Transfuzie Sanguină poate fi consultată AICI.
„Totodată, a fost organizată o campanie de donare de sânge pentru victimele cutremurului care au nevoie de transfuzii. Sunt pregătite medicamente şi materiale sanitare care pot fi puse la dispoziţia autorităţilor turce”, a afirmat MS.
Pe pagina de internet a Ministerului român al Sănătății au fost create secţiuni speciale pentru aceste iniţiative de ajutor destinat Turciei și Siriei. Ultimele date actualizate indică peste 4300 de morţi și aproximativ 20.000 de răniţi.
Rafila păstrează legătura cu ambasada României la Ankara
Potrivit MS, oficialii de la București sunt în legătură cu ambasada României la Ankara pentru eventualele solicitări, asigurarea evaluării medicale şi a consilierii psihologice pentru studenţii români şi profesorul lor care sunt repatriaţi din regiunea afectată.
La scurt timp după producerea cutremurului care a afectat grav comunităţile din Turcia şi din nordul Siriei, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a luat legătura cu ambasadorul turc în România, Ozgur K. Altan, pentru a-şi exprima solidaritatea şi disponibilitatea să ajute imediat.