05 iul. 2023 | 09:30

Metoda inedită prin care oamenii de știință vor să ne scape de caniculă: ce vor să facă cu Soarele

ACTUALITATE
Metoda inedită prin care oamenii de știință vor să ne scape de caniculă: ce vor să facă cu Soarele

Încercările omenirii de a combate încălzirea globală nu au adus prea multe rezultate, așa că oamenii de știință vin cu idei radicale, în acest sens.

Mai exact, ei propun blocarea luminii emise de Soare pentru a contracara efectele încălzirii planetei. Pe scurt, ar putea fi implementat un filtru solar, cât de curând.

Aceasta este una dintre ideile luate în considerare și menționate într-un raport publicat de Casa Albă cu privire la geo-ingineria solară.

Statele Unite ale Americii nu au aprobat încă un astfel de proiect, dar doresc să exploreze tehnologiile necesare, în cazul în care se va ajunge la această soluție.

Două metode care ne-ar putea scăpa, în viitor, de caniculă

În consecință, iată două metode prin care acest lucru ar putea fi realizat. S-ar putea face prin injectarea aerosolilor în stratosferă, ceea ce ar determina razele solare să se reflecte în mod eficient sau prin creșterea luminozității norilor, astfel încât aceștia să reflecte mai bine lumina solară.

„Este vorba să primim mai puțină lumină de la Soare, adică o parte din razele solare să fie reflectate înapoi în spațiu, astfel încât să ne încălzească mai puțin. Este un studiu comandat de Casa Albă și ia în calcul posibile scenarii, eventual chiar scenarii SF prin care s-ar putea realiza acest lucru.

De asemenea, studiul detaliază și impactul și riscurile unor astfel de măsuri. Nu dă niciun fel de recomandare, este un studiu pur și simplu din curiozitate, să-l numim așa. Oare chiar putem să reflectăm înapoi în spațiu lumina Soarelui astfel încât să reducem semnificativ temperatura pe Pământ?

Studiul vine cu unele metode. Una dintre ele este folosirea aerosolilor, particule mici care vor reflecta lumina Soarelui și lumina va fi împrăștiată, o parte în spațiu. Cea de-a doua este creșterea reflectivității norilor: lumina se va împrăștia puțin înapoi.

Ar mai fi și opțiunea plasării de oglinzi în spațiu care să reflecte lumina Soarelui înapoi. Bineînțeles că ne putem întreba cât de realist este așa ceva, pentru că am avea nevoie de niște oglinzi foarte mari, iar noi abia reușim să trimitem niște sateliți în spațiu. De asemenea, mai există posibilitatea creșterii reflectivității solului.

Este vorba despre un set de măsuri și dacă mă uit la ele, unele dintre ele într-adevăr arată science fiction. Pe de altă parte, celelalte vor crea probleme pe Pământ.

Măsura cu norii nu o văd posibilă în primă instanță pentru că am avea nevoie de o creștere considerabilă a reflectivității, având în vedere că norii nu acoperă o suprafață foarte mare în mod continuu.

Pe de cealaltă parte, metoda cu aerosolii mai degrabă ar face probleme, pentru că în raport se specifică faptul că ea influențează startul de ozon, iar noi suntem într-un proces în care acest strat se reface, din cauza unor lucruri rele pe care le-am creat noi acum câteva zeci de ani.

Această metodă interferează cu acest proces de refacere și ne creăm probleme”, a declarat fizicianul Cristian Presură pentru Digi24.ro.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele