Mesajul dimineții de la Casa de Pensii, toți pensionarii trebuie să știe. Cifrele oficiale pentru români
La intervale regulate de timp, Casa Națională de Pensii Publice emite un raport referitor la situația pensiilor din România, un fel de radiografie a realității autohtone în cazul celor mai vulnerabili financiar dintre români. Cu această ocazie, aflăm că, la momentul de față, pe meleaguri mioritice, există nu mai puțin de 4.766.578 români.
CNPP a publicat analiza sistemului de pensii la finele lunii trecute. Comparativ cu situația de acum o lună, la finele lunii mai, numărul pensionarilor s-a diminuat cu 914 persoane, în timp ce pensia medie a fost de 1.963 de lei, cu câteva zeci de lei peste salariul minim pe economie. Având în vedere cele câteva mii de pensii fabuloase din România, care ridică semnificativ media, așa înțelegi câți români sunt nevoiți, de fapt, să trăiască dintr-o sumă infimă în fiecare lună.
Cele mai mici pensii din România, confirmate oficial
Cei mai puțin bani din România ajung în fiecare lună la românii care au avut perioade lucrate în agricultură. În această situație se află aproximativ 669.680 de pensionari, oameni cu o pensie medie de 565 de lei. Pe lângă aceștia, din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.813.438 persoane, dintre care 2.193.230 femei, în timp ce pensia medie se situa la 2.188 de lei.
Câteva mii de români, din varii motive, au optat pentru pensionare anticipată. Este vorba de 6.301 persoane. În cazul lor, pensia media a fost de 2766 de lei, în timp ce pensia anticipată parțială s-a aplicat la 90.172 de români și a fost în medie de 2.022 de lei. Nu în ultimul rând, aproximativ 397.434 de persoane sunt nevoite să supraviețuiască din pensie de invaliditate, cu o medie de 865 de lei. Dintre cei din urmă, 44.893 se încadrează la gradul 1 de invaliditate, iar pentru ei, pensia medie este de 744 de lei.
Ultimele date oferite de Casa Națională de Pensii Publice vizează pensia de urmaș. Aceasta se aplică la 459.097 de persoane, iar pentru ei, pensia medie este de 1026 de lei. Un ajutor social mediu de 462 de lei a ajuns la 136 de pensionari.