15 mai 2023 | 06:00

Mesajul dimineții de la Casa de Pensii pentru toți pensionarii: care este realitatea din România

ACTUALITATE
Mesajul dimineții de la Casa de Pensii pentru toți pensionarii: care este realitatea din România

Numărul pensionarilor din România este în continuă creștere, natalitatea este negativ deja de câțiva ani, iar pensiile speciale nu doar că nu pleacă nicăieri, dar par să se înmulțească.

În acest context, Casa Națională de Pensii Publice a publicat o nouă analiză referitoare la realitatea pensionarilor din România. Ca referință, în luna martie a acestui an, nu mai puțin de 420.512 persoane beneficiau pe teritoriul țării de pensii și indemnizații prevăzute de legi speciale.

Cei mai mulți dintre ei, 162.527, sunt beneficiari de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 – privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul lor, indemnizația medie este de 1383 de lei.

Câți pensionari speciali sunt în România, cât câștigă

Conform celui mai recent raport de la Casa Națională de Pensii Publice, numărul celor care se bucură de pensii speciale nu doar că nu s-a micșorat în aprilie 2023, dar a crescut. Vorbim de 10.269 de privilegiați, în creștere cu 47 comparativ cu luna anterioară. Cei mai mulți dintre ei, 5227 sunt beneficiari ai Legii 303/2004 privind statul procurorilor și judecătorilor.

Practic, vorbim de magistrați și, tot în rândul magistraților, s-a înregistrat și cea mai mare pensie de serviciu, 21.524 de lei, din care 20.039 lei vin de la bugetul de stat și doar 4892 din bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Aceeași analiză din partea CNPP atrage atenția asupra faptului că 740 de persoane cu pensii speciale profită de Legea 216/2015 privind acordarea pensiilor de serviciu pentru membrii Corpului diplomatic și consular al României. În cazul lor, pensia medie a fost 5.801 lei, din care 2.545 lei de la bugetul de stat.

Vizavi de beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul lor a fost de 716 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.051 de lei (2.489 de lei de la bugetul de stat).

Nu în ultimul rând, tot la pensii speciale intră beneficiarii Legii 83/2015 pentru completarea legii 223/2007 privind statul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, beneficiarii fiind în număr de 1.373 de români cu o pensie medie de 11.494 de lei, din care 7520 de lei provin de la bugetul de stat. De la Curtea de Conturi sunt 555 d persoane cu o medie de 8492 de lei, iar la magistrați auxiliari intră 1658 de pensionari cu o medie de 5121 de lei.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele