Mesajul dimineții de la Casa de Pensii pentru acești românii: banii vor intra direct pe card, pe lângă pensie, este oficial
După câteva săptămâni de speculații și zvonuri pe marginea acestui subiect, chiar și câteva procese în tribunal, pensionarii români își vor primi înapoi bani reținuți neconstituțional. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial și confirmată de președintele Casei de Pensii.
Pensionarii români cărora în 2022 li s-a reținut ilegal CASS, este vorba de românii cu peste 4000 de lei pe lună, vor primi acei bani înapoi din martie 2023. În mod previzibil, sumele variază de la o persoană la alta, dar important de știut este că toți banii vor fi returnați deținătorilor de drept, fără să urmeze nicio procedură. Nu trebuie să facă nimic, iar pe parcursul următorului an, în fiecare lună, pe lângă pensie, vor avea banii în plus reținuți ilegal pentru contribuția la asigurările sociale de sănătate.
Casa de Pensii a făcut anunțul despre pensiile românilor
„A fost publicată în Monitorul Oficial, Ordonanța de Urgență nr. 4/ 2023 care prevede ca începând cu data de 01.03.2023, pensionarilor li se vor restitui sumele reținute din pensii, cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate!”, susține președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, într-o postare pe contul său de Facebook.
După cum era de așteptat, banii în plus vor fi evidențiați pe talonul de pensie și se vor achita lunar, din martie 2023 până în februarie 2024.
„Este vorba de cei cu pensiile mai mari de 4.000 lei, cărora li s-au reținut contribuție de asigurări sociale de sănătate în perioada 01.01.2022 – 27.12.2022. Așa cum am spus de fiecare dată, ne ținem de cuvânt, astfel că, imediat după publicarea în Monitorul Oficial a actului normativ, am început tipărirea taloanelor de pensie, în acest moment acțiunea fiind finalizată. Sumele care vor fi restituite sunt evidențiate distinct pe talonul de pensie și se vor plăti lunar în perioada martie 2023 – februarie 2024.”, a scris Daniel Baciu pe pagina sa de Facebook.
Pentru context, reținerea CASS pentru pensionarii cu peste 4000 de lei pe lună a fost declarată ca fiind neconstituțională de către CCR la mijlocul lunii decembrie 2022.