Mesaj dur pentru Ucraina, care a refuzat să asculte de Putin. Cuvinte grele din partea Rusiei
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a spus, vineri, că Ucraina a refuzat „mâna milei creștine” prin respingerea armistițiului de Crăciun „oferit” de Moscova, notează agenția rusă de presă TASS. Mesajul actualului vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse survine după ce Kievul a respins oferta lui Vladimir Putin de încetare a focului pentru 36 de ore, la sugestia Patriarhului Kiril al Moscovei.
Dmitri Medvedev a răbufnit la adresa Ucrainei
Totuși, aliatul lui Putin crede că, în această situație, există „mai puține probleme și viclenii” pentru armata rusă: „Ucrainenilor li s-a dat mâna milei creștine pentru marea sărbătoare. Liderii lor au respins-o. Cred că cei mai mulți dintre militarii noștri, care au luat parte la operațiunea militară specială, au oftat în liniște când au auzit refuzul (…) de a înceta focul în ziua de Crăciun. Mai puține probleme și șmecherii”.
Cum îi numește pe oficialii de la Kiev
Medvedev a subliniat că îi pare rău pentru „oamenii care sunt privați de posibilitatea de a merge la biserică”: „Porcii, pe de altă parte, nu au credință și niciun simț înnăscut al recunoștinței. Ei înțeleg doar forța brută”.
Oficialii ucraineni au respins oferta președintelui Vladimir Putin de încetare a focului pentru 36 de ore, cu ocazia Crăciunului ortodox de rit vechi, aceștia afirmând că nu va exista niciun armistiţiu până când Rusia nu-şi va retrage trupele din teritoriile ocupate.
Kievul a calificat armistițiul Kremlinului drept „ipocrizie”, acuzând Moscova că vrea „să câştige timp”, în timp ce liderul american Joe Biden a punctat că omologul rus caută „o gură de aer” prin cererea de încetare temporară a focului.
Aliatul lui Putin amenință Occidentul cu rachete hipersonice
Joi, Dmitri Medvedev a făcut declarații războinice, după ce ambasada SUA la Moscova a difuzat un mesaj video în care-şi afirmă solidaritatea faţă de ruşii care se opun războiului declanşat de Kremlin împotriva Ucrainei. Aliatul lui Vladimir Putin a amenințat Statele Unite că rachetele hipersonice ruseşti vor ajunge aproape de ţărmurile NATO.
„Principalul cadou de Anul Nou, cu un pachet de muniţii compus din rachete Zircon, a plecat ieri către ţărmurile NATO”, a relatat Medvedev, referindu-se la anunţul anterior al preşedintelui rus Vladimir Putin despre desfăşurarea în Atlantic a unei nave militare ruseşti echipate cu rachete hipersonice.
„Aşadar, bucuraţi-vă! Asta va face să reflecteze pe oricine este o ameninţare directă pentru Rusia sau aliaţii noştri”, a continuat el, adresându-se Washingtonului şi transmiţându-i că respectivele rachete ar putea fi plasate la mică distanță de coasta americană (160 km), notează Reuters.