27 ian. 2023 | 12:55

Mentalitatea „tinerilor din ziua de astăzi”, sub lupa unui studiu: ce șanse au să se descurce în viață, de fapt

ACTUALITATE
Mentalitatea „tinerilor din ziua de astăzi”, sub lupa unui studiu: ce șanse au să se descurce în viață, de fapt

În ciuda faptului că cei din generația Z sunt extrem de activi online și dau dovadă constant de creativitate, se pare că încă păstrează din caracteristicile generațiilor de dinaintea lor.

Mai exact, „tinerii din ziua de azi” sunt, ce-i drept, predispuși la schimbarea locului de muncă, fiind orientați, în egală măsură și întru stabilitate, preferând să aleagă cariere de medici, ingineri sau chiar CEO, se arată într-un nou studiu realizat de Axios/Generation Lab.

Studiul care demonstrează ce șanse reale are Generația Z să se descurce, în viitor

Conform studiului în cauză, majoritatea celor care au fost chestionați în legătură cu planurile lor de viitor au spus că își doresc una dintre cele trei cariere menționate anterior.

Totuși, pe locul patru s-a situat arta, astfel că o bună parte a declarat că și-ar dori să meargă în această direcție.

În linii mari, cei din Generația Z, din Statele Unite ale Americii (însă se aplică, în general, și în cazul celor din România), își doresc, în principal, împlinire profesională. Pe locul doi se află, firește, împlinirea financiară.

Generația Z este, de asemenea, fruntașă la tendința “quiet-quitting”, 82% dintre aceștia susținând că ideea de a face un minim necesar pentru a-și păstra un loc de muncă este oarecum o prioritate.

„Cele mai populare cariere în rândul tinerilor sunt cele cu potențial de venit ridicat. Ei consideră că aceasta este cea mai bună modalitate de a se realiza personal și de a fi fericiți”, a declarat Matin Mirramezani, directorul de operațiuni al Generation Lab.

„Ei nu văd calea lor profesională ca pe un scop în sine, ci mai degrabă ca pe un mijloc de a ajunge la un scop”, a mai spus acesta.

Trebuie menționat că acest sondaj a fost realizat în perioada 11-18 ianuarie pe un eșantion  de 824 de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani din Statele Unite ale Americii.

Evident, așa cum spuneam anterior, aceste date s-ar putea raporta inclusiv la tinerii din țara noastră – cu mici diferențe ce țin de mentalitate.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele