Măsurile fiscale pregătite de Guvern vor face ca inflația să explodeze. Avertismentul unui om de afaceri
Tot mai nemulțumiri legate de măsurile fiscale pregătite de Guvern apar în spațiul public. Andrei Diaconescu, co-CEO al companiei de imobiliare One United Properties, spune că măsurile fiscale pregătite de guvern vor duce la creșterea inflației.
Avertisment din domeniul construcțiilor – inflația va crește
Acesta a declarat că o creștere a fiscalizării microîntreprinderilor va determina o majorare a prețurilor finale și o susținere a presiunilor inflaționiste.
„Creșterea fiscalizării microîntreprinderilor – care reprezintă 89% din companiile active în România – va determina în primul rând o majorare a prețurilor finale și o susținere a presiunilor inflaționiste.
Implicit, această dinamică va menține presiunile asupra scăderii puterii de cumpărare a populației și persistența dobânzilor ridicate aferente creditelor ipotecare, ambele cu un impact evident asupra scăderii numărului și valorii totale a tranzacțiilor imobiliare.
Majorarea TVA și a taxei de 5% aferente tranzacțiilor imobiliare nu face așadar decât să crească aceste presiuni și să aibă un impact direct negativ asupra încasărilor la bugetul public”, a declarat Diaconescu, potrivit unui comunicat de presă.
Măsurile fiscale duc o scădere de 7 mliarde de lei din venitul la bugetul public
Omul de afaceri a spus că o analiză a măsurilor fiscale arată că volumul afacerilor companiilor din construcții și dezvoltare/tranzacții imobiliare va scădea cu valori între 10-12%. Acest lucru va duce la o scădere de aproximativ 7 miliarde de lei anual din veniturile la bugetul public.
Liderii coaliției de guvernare PSD-PNL sunt în discuții pentru aprobarea unui pachet de măsuri fiscale menit să acopere deficitul bugetar.
Printre măsurile discutate se numără creșteri de taxe și impozite în mai multe domenii. Totodată, se vorbește despre introducerea unui impozit pe proprietățile imobiliare de peste 500.000 de euro.
Dar cei din domeniul construcțiilor nu sunt singurii care atrag atenția că măsurile fiscale vor face mai mult rău decât bine.
Astăzi, mai mulți directori de teatre au atras atenția Executivului că prin adoptarea unor măsuri fiscale, multe instituții culturale vor da faliment. Aceștia au cerut guvernului ca instituțiile de cultură să fie exceptate de la anumite măsuri fiscale.