Mai multe zile libere de la stat, dar și salarii mai bune: angajații români desfac șampania la început de an
Anul 2023 a început cu semnale deosebit de pozitive pentru români, datorită evoluțiilor favorabile de pe piața muncii din anul precedent.
Realizând o retrospectivă a anului ce s-a încheiat de nici măcar o lună de zile, Accace, una dintre principalele companii de consultanta de afaceri si externalizare servicii din Europa Centrala si de Est, ne spune că angajații noștri au avut multe de câștigat în 2022.
Vorbim inclusiv despre zile libere și bani în plus la salariu, dar avantajele nu se opresc aici, lista fiind mult mai lungă. În rândurile ce urmează vom puncta și noi cele mai bune evenimente de pe piața muncii din 2022:
Specialiștii țin să puncteze câteva direcții principale care îi avantajează acum mai mult pe salariații de la noi din țară, dar și departamentele HR: echilibrul dintre viața profesională și cea personală, transparența și predictibilitatea condițiilor de muncă, consolidarea bugetară și creșterea veniturilor fiscale, diminuarea evaziunii fiscale sau limitarea efectului inflației asupra nivelului de trai prin creșterea salariului minim brut pe țară.
Angajații au numai motive de bucurie
„Având în vedere natura modificărilor legislative, companiile au fost impactate în mod direct de efectele acestora. Astfel, spectrul efectelor resimțite de angajatori a cuprins de la aspecte secundare precum refacerea modelului-cadru pentru contractele individuale de muncă, până la cele esențiale precum creșterea salariului minim brut pe țară, suprataxarea contractelor part-time potrivit Ordonanței Guvernului nr. 16/2022 sau zilele libere suplimentare de care pot beneficia salariații (concediul paternal sau cel de îngrijitor).
În plus, alături de acestea mai pot fi enumerate: obligativitatea inițierii negocierilor colective la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați sau obligația microîntreprinderilor de a avea regulament intern și de a redacta fișe de post pentru salariați”, se arată în analiză.
Conform specialiștilor ce au analizat amănunțit ce s-a întâmplat pe piața muncii a anului 2022 în țara noastră, modificările legislative au ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă prin promovarea unor forme mai transparente de lucru, respectiv drepturile minime care se aplică tuturor angajaților din România care au încheiat un contract individual de muncă.
„Principalul avantaj pe care aceste modificări legislative îl aduc raporturilor de muncă este predictibilitatea conduitei părților. Astfel, atât angajații, cât și angajatorii vor avea o mai bună reprezentare asupra drepturilor și obligațiilor contractuale.
Deși este posibil ca armonizarea normelor modificate cu procedurile și modelele contractuale să implice o serie de cheltuieli în sarcina angajatorilor, acestea sunt secundare, iar beneficiile depășesc, în opinia noastră, costurile.
Totodată, în urma acestor modificări și completări legislative, Accace România a acordat suport clienților săi cu privire la redactarea contractelor individuale de muncă, a actelor adiționale, a regulamentului intern și a fișelor de post pentru salariați, dar și consiliere privind aplicabilitatea și interpretarea legislației muncii”, declară Laura Ștefan, Managing Director Accace România.