Lovitura momentului pentru buzunarul românilor, confirmată oficial: lanțul de supermarketuri care scumpește alimentele
La scurt timp după ce autoritățile române au impus micșorarea prețurilor la alimente de bază pentru români în supermarketuri, s-a produs exact reversul. După cum am văzut și Ungaria, care se confruntă cu cea mai mare inflație din Europa de departe, nu poți tăia prețurile ”cu pumnul”, pentru că tot cetățenii obișnuiți vor avea de suferit.
Primul anunț vizavi de o majorarea vertiginoasă a prețurilor la alimente a venit de la lanțul german de supermarketuri Penny. Din câte se pare, creșterile sunt doar la anumite produse alimentare și pe o perioadă temporară dar necunoscută. Argumentul este că se dorește includerea costurilor suplimentare provocate de mediu în procesul de producție și, în același timp, se vrea sensibilizarea consumatorilor pe marginea subiectului, conform AFP.
Unde ajung scumpirile la Penny
În prima etapă a acestui proces de conștientizare, majorările calculate împreună cu o serie de experți în economie și alimentație, se vor aplica în cele 2150 de magazine Penny din Germania până în 5 august. Ideea este de a oferi nouă produse de consum curent, de la cârnați la iaurt, la „adevăratul lor preț de cost”, care include și „efectele provocate solului, climei, apei și sănătății”, a explicat lanțul de magazine de tip hard-discount, conform Profit.ro.
Nu este foarte clar cum și când se va extinde inițiativa și în celelalte piețe în care activează Penny, dar scumpirile vehiculate sunt dureroase. La unele alimente, efectiv s-a dublat valoarea de achiziție. Un pachet de brânză Massdam a sărit de la 2,49 euro la 4,84 euro, iar cârnații de porc au ajuns la 6,01 euro de la 3,19 euro. O bilă de mozarella costă 1,55 euro în loc de 0,89 euro. Pe de altă parte, la alimentele vegane, majorarea este doar 14 eurocenți.
„Aceste costuri invizibile sunt în mod inevitabil generate de-a lungul lanțurilor de aprovizionare, însă nu se reflectă decât parțial în prețurile de vânzare”, subliniază retailerul. Veniturile suplimentare obținute din acest experiment care momentan are loc doar în Germania vor fi direcționate către susținerea fermierilor care s-au angajat să facă tranziția la agricultura ecologică.
Pentru context, Penny face parte din grupul REWE, al treilea cel mai mare distribuitor de produse alimentare din Germania. Pe piața din România, a încheiat anul 2022 cu o afaceri de 7,17 miliarde de lei, un salt de 33% comparativ cu anul anterior.