Lovitura dimineții pentru Dacia Spring, ”mașina chinezească” a Românilor. De ce ar putea exploda prețul, decizia vine de la Bruxelles
Dacia Spring este o mașină chinezească. Deși majoritatea românilor și a celor care au cumpărat-o peste graniță sunt convinși că vorbim de un autoturism european, realitatea este cu totul alta, iar acest detaliu s-ar putea reflecta într-o explozie a prețului din cauza unui efort al Comisiei Europene de a încuraja industria locală din UE.
În ultimul an, piața auto din Europa a fost îngropată de modele chinezești, mai mult sau mai puțin de calitate. Dacia Spring este un exemplu foarte bun deoarece este cea mai ieftină mașină electrică din UE a momentului. Această performanță nu ar fi putut fi însă atinsă dacă nu vorbeam de un autoturism produs exclusiv în China. Din păcate, mutarea interesului către creații din acea regiune a Asiei vine ca o lovitură pentru constructorii europeni. Este nevoie de o intervenție.
Care este soluție pentru piața auto din Europa
La mijlocul acestei săptămâni, șefa Comisiei Europene a ținut un discurs referitor la starea Uniunii Europene. Printre altele, Ursula von der Leyen a insistat pe faptul că va lansa o investigație antisubvenție în privința mașinilor electrice produse în China. Având în vedere că Dacia Spring se află în această situația, iar achiziția ei de către români este subvenționată substanțial prin programul Rabla Plus, dacă autoritățile vor fi nevoie să renunțe la subvenție, prețul va exploda cu aproximativ 10.000 de euro de pe o zi pe alta.
”Să luăm exemplul sectorului vehiculelor electrice. Este o industrie crucială pentru economia curată, cu un potențial uriaș pentru Europa. Dar piețele globale sunt acum inundate de mașini electrice chinezești mai ieftine. Iar prețul lor este menținut la un nivel scăzut în mod artificial prin subvenții de stat uriașe”, a afirmat ea, subliniind că aceste practici distorsionează piața UE.
”Așadar, pot anunța astăzi că Comisia lansează o investigație antisubvenție în domeniul mașinilor electrice electrice provenind din China”, a subliniat Ursula von der Leyen, avertizând că blocul comunitar trebuie să se apere „împotriva practicilor neloiale”, conform Economedia.ro.
Oficialul european a insistat însă că nu-și dorește sub nicio formă crearea unui conflict cu autoritățile chineze. ”Reducerea riscurilor, nu decuplarea – aceasta va fi abordarea mea față de liderii chinezi la summitul UE-China, de la sfârșitul acestui an”, a concluzionat șefa Comisiei Europene.