Iubea oamenii, dar îi privea prin ”flori de plumb și funerar veșmânt”. Povestea celui mai melancolic poet român, George Bacovia

Operele lui George Bacovia fac parte din literatura obligatorie pentru școală, însă autorul se diferențiază de absolut oricare altul din programă printr-o carecteristică cât se poate de unică: tristețea.

Generații întregi de elevi l-au cunoscut drept cel mai trist, depresiv, melancolic poet din toți cei care au existat, el fiind deopotrivă sinonim cu ideea de toamnă mohorâtă.

De altfel, zilele și versurile lui George Bacovia au fost întunecate în egală măsură. El a fost, ce-i drept, tot timpul un individ melancolic, iar motive concrete pentru starea sa permanentă de tristețe au rămas nedezvăluite pe deplin, în ciuda speculațiilor și a numeroaselor internări în spitalele de psihiatrie.

În ciuda acestui fapt, poetul afirma că iubește oamenii, deși îi evită pentru a nu le tulbura bucuria, probabil cu tristețea lui.

Mesaje și urări de Crăciun 2024. Cele mai frumoase felicitări și SMS-uri pentru familie, prieteni, rude sau colegi

Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut, cum arată la 35 de ani

George Bacovia – fotografie de arhivă

Îi plăcea sportul, în ciuda aspectului său fizic firav

Copilăria lui George Bacovia, asemenea poeziilor sale, a fost dominată de tonuri de gri. El a fost cel de-al cincilea copil din cei nouă ai lui Dimitrie și Zoița Vasiliu.

Bacovia a fost un copil fragil și sănătatea i-a fost șubredă încă de mic. La vârsta de doar 7 ani, a fost afectat de malarie, ceea ce a dus la amânarea începerii școlii, rămânând acasă, sub îngrijirea bunicii Pachia.

A intrat în școala primară în 1890, la Bacău, unde a finalizat și liceul. Bacovia nu a fost un elev notabil, oscilând între obținerea notelor maxime și situații în care trebuia să dea corigențe. Din cauza varicelei, a trebuit să repete clasa a patra.

Cu toate acestea, în ciuda aspectului său lipsit de vitalitate, Bacovia a avut o pasiune pentru sport, inclusiv gimnastică, înot și patinaj.

Începutul gimnaziului a fost marcat de un eveniment care mai târziu avea să fie reflectat în poezia sa intitulată Amurg violet.

Cu un temperament melancolic, curios sau poate doar puțin năzdrăvan, micul Bacovia s-a aventurat într-o zi în turnul bisericii Precista din Bacău.

A petrecut acolo mult timp admirând cerul în timpul asfințitului, și din neatenția paraclisierului, a rămas închis în biserică toată noaptea. Familia l-a căutat până în zorii zilei fără succes.

El s-a întors acasă abia a doua zi, când biserica a fost redeschisă. Așa, cititorul descoperă, pas cu pas, peisajul toamnei orașului văzut de sus și apostolii în odăjdii violete din interiorul bisericii, într-o poezie melancolică.

George Bacovia – fotografie de arhivă

Liceul, perioadă de grele suferințe pentru George Bacovia

Perioada liceului a fost una care avea să lase urme adânci în viața lui George Bacovia. Ca și cum problemele tipice ale adolescenței nu ar fi fost suficiente, Bacovia a suferit de zona zoster, o boală care s-a manifestat pe zona feței.

Aceasta a fost, aparent, una dintre cauzele principale ale depresiei severe care l-a bântuit pe tot parcursul vieții și l-a ținut departe de oameni.

Pe lângă aceste probleme personale, experiența la liceu a fost una neplăcută, nu doar pentru poet, ci și pentru majoritatea elevilor, ca să fim sinceri.

La începutul secolului XX, sistemul de învățământ era încă primitiv, cu regulamente care prevedeau pedepse fizice aplicate elevilor sau detenție în clasă.

Bacovia a fost adesea victimă a acestor măsuri, iar toată suferința acumulată a fost exprimată într-un poem simplu, dar impactant, scris la absolvire, numit Liceu.

Acest poem a fost, de asemenea, un răspuns la un chestionar circulat în școli și realizat de Spiru Haret, în vederea reformei învățământului.

Se pare că poezia a ajuns la urechile fostului ministru al Educației, care a apreciat-o, spunând: „Iată un document autentic!”.

Mai târziu, într-un interviu, poetul își amintea: „Anii de liceu nu mi s-au părut prea fericiți. Era prea multă asprime în școală și prea puțină înțelegere”

Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbă adesea cu mine însumi, fac muzică şi când găsesc ceva interesant, iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notiţe sunt în formă de versuri şi câteodată par vaiete. Nu sunt decât pentru mine – spunea, de asemenea, George Bacovia.

„Îmi amintesc de ceata prietenilor mei, cu care ne adunam de multe ori într-o bojdeucă din mahalalele Iaşilor pentru a citi versuri, a fuma ţigări şi a clădi castele, care nu s-au ridicat niciodată, nici măcar în Spania.

Mulţi dintre cei care au fost odată au dispărut. Ceilalţi s-au făcut oameni cumsecade. Au ajuns avocaţi vestiţi sau profesori respectaţi”, spunea despre anii de studenție.

De altfel, nimeni nu își amintește de George Bacovia ca fiind vreodată vesel, iar acest lucru a reușit, în timp, să devină leimotif-ul său.

George Bacovia s-ar fi născut astăzi, 4 septembrie 1881, conform mai multor publicații din țara noastră. Totuși, trebuie menționat că atât altele, cât și Wikipedia, sugerează că data de naștere a poetului ar fi, de fapt, pe 17 septembrie 1881.