INTERVIU Horia Manolache – fotograful român care te impulsionează, prin lucrările sale, să pășești mental într-un „univers alternativ”

În zilele noastre, fotografia este una dintre cele mai „accesate” arte vizuale. Mulți încearcă, însă puțini sunt cei care reușesc să se evidențieze în mulțime.

Pentru a te numi un fotograf bun, trebuie să fii, mai tot timpul, cu ochii „în patru”, dacă obișnuiești să faci fotografie de concert sau de stradă. Cu alte cuvinte, este necesar să fii la locul potrivit, dar și la momentul potrivit, astfel încât să nu pierzi acea secundă care nu se va mai repeta.

Fie, în funcție de caz, trebuie să-ți vină ideea potrivită cu care să atragi atenția asupra ta și să-i faci pe oameni să empatizeze.

Horia Manolache este un fotograf român renumit, a studiat și locuit în Statele Unite ale Americii și a realizat o serie de proiecte fotografice extrem de apreciate de publicul larg.

Ce trebuie să faci în decembrie dacă vrei să ai trandafiri superbi anul viitor. Vor înflori spectaculos

Orașul în care politicienii vor să interzică săruturile prin ordonanță de urgență. Ce amenzi riscă îndrăgostiții

Printre cele mai cunoscute și iubite proiecte ale sale se numără The Prince and the Pauper, Repainting History, Life from the Opposite Direction sau The Chairs.

Prin definiție, lucrările sale fotografice au darul de a te face să simți ceva, te trezesc din eventualul repaus sufletesc în care ai intrat din cauza perpetuumului mobile al societății în care locuiești zi de zi.

Horia Manolache a acceptat să acorde redacției Playtech.ro un interviu, pe care îl poți citi în cele ce urmează.

Fotografie de Horia Manolache

Interviu cu Horia Manolache – „A fost interesant atunci să mă uit pe statistici și să văd că, în mare parte, oamenii ajung pe străzi din cauza certurilor cu familia, a divorțurilor sau a înșelătoriilor imobiliare”

Playtech: În ce moment al vieții tale a început pasiunea pentru fotografie și, mai ales, ce te-a impulsionat să mergi pe acest drum? 

Horia Manolache: De mic îmi plăcea să fac povești din imagini, chit că foloseam desenele din Power Point sau desenam eu de mână. În clasa a 5-a am început să experimentez animații stop motion cu o cameră de filmat.

După care am uitat de pasiunile mele și am intrat într-o stare în care mi-au acaparat alte activități tot timpul. Dar soarta a făcut ca un prieten să-și cumpere un aparat foto și în acel moment mi-am dat seama că aș vrea să fac fotografie.

Fotografie de Horia Manolache / Proiectul The Prince and the Pauper

Playtech: Îți mai amintești ce cameră foto ai folosit prima dată, pe vremea când nu erai cunoscut în branșă? Cum a evoluat echipamentul tău de atunci? 

Horia Manolache: Am folosit atunci un Canon 400D. Are și acel aparat o poveste a lui. Fusesem în Hong Kong, iar acolo este o stradă plină cu magazine în care poți cădea pradă înșelătoriilor.

Plecasem de la ideea că vreau acest aparat, dar cumva vânzătorul m-a făcut să iau altul, mult mai ieftin, dar la aceiași bani ca cel scump (cred că avem 19-20 de ani atunci ). După ce mi-am dat seama, am mers cu surorile mele la acel vânzător și șansa a făcut ca atunci să treacă o polițistă cu care am vorbit.

Ne-a spus că nu poate face mare lucru, dar să ne mai ducem o dată înăuntru cât stă ea în fața magazinului. S-a speriat acel vânzător și a acceptat să ne dea Canon-ul în schimbul celuilalt aparat. Deși aveam impresia atunci că nu aparatul contează, timpul m-a făcut să-mi schimb părerea.

Ajunsesem într-un punct în care nu puteam scoate mai mult din el și vedeam, totuși, diferența dintre ce făceam eu și ce făceau ceilalți fotografi ai căror muncă o admiram.

Ca în orice meserie, fără echipamentul potrivit este greu să faci performanță. Trebuie, totuși, să faci diferența între echipamentul potrivit și marketing.

Poți face fotografii foarte bune și cu un aparat de acum 60 ani pe film sau cu un aparat digital de acum 20 de ani. Important este ca acele aparate să fi fost bune la momentul respectiv.

Playtech: Cât la sută, din fotografia ta, este „ceea ce scoți din aparat” și cât post-procesare? Ești de părere că editarea fotografiilor este esențială sau măcar importantă?

Horia Manolache: E ca și cum ai fi bucătar și pregătești ingredientele. Mâncarea finală este o intervenție a ta asupra acestor ingrediente. Am încercat și fotografia pe film și pe cea digitală.

În ambele trebuie intervenit într-o măsură mai mică sau mai mare pentru a ajunge la ce ți-ai propus. Este cale lungă, de la a modifica temperatura de culoare sau a mări contrastul între culori, până la a modifica fundamental conținutul. Cred că editarea este un proces normal care îmbunătățește o imagine, dar care poate cădea și în cealaltă extremă.

Fotografie de Horia Manolache / Proiectul Repainting History

Playtech: Am văzut că ai pus la cale o serie de proiecte fotografice extrem de interesante, majoritatea pe nișă socială, printre care Repainting History, Life from the Opposite Direction sau chiar The Prince and the Pauper. Toate acestea pun emfază pe discrepanța dintre păturile sociale, într-un fel sau altul. Ce anume te-a motivat să mizezi pe acest subiect și ce te-a sensibilizat în așa manieră încât să creezi, dacă îmi permiți, un leitmotif din asta?

Horia Manolache: Când am fost prima oară la grădina zoologică am văzut cum doi tineri hrăneau un elefant cu pungile goale rămase de la pufuleți. Mi s-a părut nedrept și cred că i-am spus bunicii mele, cu care eram acolo. Acasă am început să desenez gândindu-mă la asta.

Îmi aduc aminte un desen care arăta diferența dintre perspectiva animalelor aflate în cușcă și a oamenilor aflați în afara ei. N-aș spune că vreau să arăt diferența dintre păturile sociale, ci mai degrabă să arăt o perspectivă diferită prin care cei aflați „în afara cuștii” să înțeleagă situația celor pe care îi privesc.

Într-adevăr, am făcut câteva proiecte de acest fel. Am început cu proiectul în care arătam oamenii străzii așa cum au visat să devină și de atunci totul s-a întâmplat de la sine, mai ales pentru că am simțit atunci că am găsit modul prin care pot fi de ajutor celorlalți oameni.

Fotografie de Horia Manolache / portret

Playtech: În Life from the Opposite Direction există o serie de fotografii ale unor personalități din România precum Adrian Despot, Horia Brenciu sau Virgil Ianțu. Ți-a fost greu să-i abordezi și să-i convingi să facă parte din proiectul tău?

Horia Manolache: O cauză bună în general apropie oamenii, iar o parte din ei deja știau ce făcusem înainte. Îmi aduc aminte că unul dintre participanți se aștepta să am pe cineva pe partea de PR și cred că a fost surprins că totul a fost făcut cu mijloace minime.

De fapt, pentru mine nici nu era o campanie de PR ci o dorință de a sublinia că oricare dintre noi poate ajunge într-o situație dificilă. A fost interesant atunci să mă uit pe statistici și să văd că, în mare parte, oamenii ajung pe străzi din cauza certurilor cu familia, a divorțurilor sau a înșelătoriilor imobiliare.

Fotografie de Horia Manolache / Proiectul Life from the Opposite Direction / în imagine: Virgil Ianțu

Playtech: Ai studiat și locuit și locuit în Statele Unite ale Americii. Ce te-a făcut să te întorci în România?

Horia Manolache: Am plecat în Statele Unite cu ideea că ne întoarcem, deși după ce stai o vreme în San Francisco, nu mai vrei să pleci. A apărut în viața noastră al doilea copil cât eram acolo și viața se complicase pentru noi, ca familie. Am mai fost de atunci în Statele Unite, dar în vizită.

Horia Manolache, alături de familia sa

Playtech: Ai realizat o sumedenie de proiecte și, de-a lungul timpului, ai câștigat, de asemenea, mai multe competiții importante de fotografie. Care este cea mai premiată lucrare a ta? Este aceeași cu preferata ta? Și dacă nu, care este acea fotografie care este cea mai aproape de sufletul tău, din tot ceea ce ai realizat până în prezent?

Horia Manolache: Aș începe prin a spune că la mine o lucrare înseamnă un proiect. Sunt serii de imagini care spun ceva. Seria „The chairs”, de exemplu, personifică scaunele abandonate găsite în subsolul unui atelier de tapițerie din San Francisco.

Le-am văzut și mi-am imaginat că erau niște oameni ascunși în această înfățișare de scaune pe care i-am dezvăluit. Înseamnă mult pentru mine această serie pentru că la momentul acela a fost prima încercare de a gândi diferit și de a face un efort foarte mare pentru a arăta ceva important pentru mine.

După care a început să mi se deschidă uși și să-mi aducă aprecierea unor artiști pe care eu îi admiram deja. Acesta a fost cel mai important premiu.

Fotografie de Horia Manolache / Proiectul The Chairs

Playtech: Fiindcă subiectul este fierbinte și, în următorii ani, ne va schimba, în mod evident, viețile, am să îndrăznesc să te întreb ce părere ai despre inteligența artificială în domeniul fotografiei? Crezi că intervenția unui algoritm poate ajuta ori, dimpotrivă, depersonalizează lucrările fotografice realizate de un om?

Horia Manolache: Inteligența artificială va ajuta cum a ajutat, de exemplu, și îmbunătățirea puterii de calcul a computerelor la realizarea animațiilor sau cum a ajutat utilizarea chroma key-ului. Îmi este clar că în câțiva ani se vor realiza cu ajutorul AI reclame video și video clipuri. La fel și fotografii – deja se fac, dar cu rezultate încă îndoielnice din cauză că nu a fost antrenat destul de bine pe partea de creare a mâinilor sau a dinților.

Dar, până la urmă, aceste „fotografii” se fac la comenzile unor oameni din descrierile date de ei. Publicațiile vor avea în continuare nevoie de fotografii documentare, de fotojurnalism, de portrete ale unor oameni cunoscuți în situații cu relevanță istorică.

E posibil să asistăm la o euforie similară cu începuturile social media când aveam impresia că interacțiunile online pot lua locul celor adevărate, dar cred că ne vom trezi în același mod când vom constata, de fapt, că avem un mare gol în viața noastră.

Ca o concluzie, cred că ne va ajuta, iar limitele folosirii acestei noi tehnologii vor fi stabilite prin încercări și greșeli.

Fotografie de Horia Manolache / Proiectul The Prince and the Pauper