06 apr. 2023 | 12:41

Bilanțul DSU în județele afectate de ninsori. O femeie din Botoșani a născut asistată prin apel video

ACTUALITATE
Bilanțul DSU în județele afectate de ninsori. O femeie din Botoșani a născut asistată prin apel video

Meteorologii au emis, joi, noi avertizări de ninsori viscolite şi strat consistent de zăpadă pentru judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ și Iaşi. Din cauza vremii în Moldova mai multe drumuri au fost închise, iar sute de șoferi au rămas blocați în zăpadă. O situație inedită a avut loc în Botoșani, unde o femeie care urma să nască a fost asistată medical prin apel video, după ambulanța în care se afla a rămas împotmolită în zăpadă.

Peste 400 de persoane au rămas blocate în mașini pe drumurile din Botoșani, iar potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, peste 1.200 de persoane au fost scoase din nămeți de salvatori, în zonele vizate de avertizările de vreme rea.  Mai mult, 900 de oameni au sunat la 112 după ajutor.

„În dispeceratul ISU Iaşi s-au primit şi gestionat peste 900 de apeluri prin SNUAU 112, cele mai multe cu privire la starea drumurilor, la arborii căzuţi şi despre persoane care necesită îngrijiri medicale”, precizează sursa citată. Din cauza drumurilor blocate de zăpadă, ISU Iaşi a intervenit cu şenilata în mai multe localităţi din judeţ, pentru transportul unor persoane care aveau nevoie de îngrijiri medicale”, a transmis DSU,azi, într-un comunicat de presă.

În județul Suceava – din cauza condițiilor meteo nefavorabile (viscol, vizibilitate redusă), traficul aerian pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, a fost închis.

O femeie din Botoșani a născut asistată prin apel video

O femeie de 41 de ani din Botoșani a născut acasă, asistată prin apel video, după ce ambulanța care trebuia să o preia nu a mai ajuns la timp din cauza drumurilor înzăpezite.

„Mama și nou-născutul sunt în stare bună. Asistentul medical din comuna alăturată care s-a oferit să o monitorizeze mama și copilul, până la sosirea unui echipaj SAJ, nu a reușit să ajungă la caz, deoarece a rămas înzăpezită”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.

Femeia de 41 de ani, din Crasnaleuca, a adus pe lume al patrulea copil, care cântărește 2,8 kilograme.

Tot în judeţul Botoşani, salvatorii au intervenit pentru preluarea şi transportul la spital a 7 pacienţi care necesită dializă din localităţile Dăşeni, Liveni, Drăguşei, Săveni, Gulioaia, Ungureni şi munincipiul Botoşani.

În toate zonele afectate de vremea severă, pompierii, împreună cu structurile de poliţie, jandarmi, militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi echipaje specializate pentru deszăpezire, au intervenit şi pentru evacuarea apei dintr-un beci, precum şi pentru degajarea a 59 copaci şi a unor elemente de construcţie de la un imobil, 28 de autoturisme fiind avariate.

Lista drumurilor blocate

Toate drumurile din județele Botoșani și Iași au fost închise de autorități în această dimineață, au transmis autoritățile.

  1. DN 2 Bacău – Hârlești, județul Bacău;
  2. DN 2F Buhoci – Străminoasa, județul Bacău;
  3. DN 15D Roman – Piatra Neamț, județul Neamț;
  4. DN 15B Tg Neamț – Cristesti, județul Neamț;
  5. DN 15C Tg Neamț – Tarzia, județul Neamț;
  6. DN 2 Secuienii Noi – Nisiporesti, județul Neamț;
  7. DN 2 Fălticeni – Siret, județul Suceava;
  8. DN 17 Suceava – Păltinoasa, județul Suceava;
  9. DN 17A Rădauti  – Dornești- Sucevița, județul Suceava;
  10. DN 29 Suceava – Botoșani, județul Suceava;
  11. DN 2H Rădăuți – Vicovu de Jos, județul Suceava;
  12. DN 17A Rădăuți – Marginea, județul Suceava;
  13. DN 2K Solca – Milișăuți, județul Suceava.
  • DRUMURI NAȚIONALE CU CIRCULAȚIE RESTRICȚIONATĂ PENTRU AUTO CU MASA MAI MARE DE 7,5 TONE:

– DN 2 Secuienii Noi – Nisiporești, județul Neamț;

– DN 2 Nisiporești – Moțca, județul Iași.

  •  DRUMURI JUDEȚENE CU CIRCULAȚIE ÎNCHISĂ – toate DJ-urile din județele Botoșani și Iași:
  1. județul Bacău: 1 tronson de drumuri județene;
  2. județul Neamț: 5 tronsoane de drumuri județene;
  3. județul Suceava: 33 tronsoane de drumuri județene.

Peste 6.000 de oameni din Bacău și Botoșani au rămas fără curent

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, s-au înregistrat avarii în 23 localităţi din 2 judeţe (Bacău şi Botoşani), însumând un număr de aprox. 6.273 consumatori finali nealimentaţi.

La acest moment se intervine pentru remedierea situaţiilor semnalate.În cursul acestei dimineţi, misiuni în desfăşurare erau la nivelul judeţelor Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Suceava.

Premierul Ciucă spune că situația este sub control

Premierul a declarat azi că în funcție de situaţia meteorologică urmează să fie luate noi măsuri de autorități. 

„Încă de ieri, de când am primit avertizarea meteo, am discutat cu ministrul de Interne şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. S-au activat comitetele pentru situaţii de urgenţă la nivelul judeţelor vizate de aceste coduri. S-a luat decizia, aseară, ca la nivelul judeţelor Iaşi şi Neamţ să se închidă toate drumurile şi a fost o măsură foarte bună. 

Premierul a subliniat că în intervalul de timp menţionat nu au fost înregistrate situaţii deosebite. 

„La nivelul Ministerului au fost mobilizate toate forţele şi au acţionat 4.000 de militari şi 2.500 de mijloace. Totodată, au fost dislocate mijloace tehnice suplimentare în judeţele Iaşi şi Botoşani. Şi, de asemenea, s-au luat măsuri ca, împreună cu celelalte forţe de la Ministerul Apărării Naţionale, dacă este necesar, să acţioneze pentru deblocarea drumurilor. CNAIR-ul a deplasat, de asemenea, mijloace suplimentare pentru deszăpezire”, a declarat Ciucă. 

Noi avertizări de vreme rea

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare Cod portocaliu de ninsori viscolite şi strat consistent de zăpadă care vizează, pe tot parcursul zilei de joi, judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi şi zona de munte a judeţelor Maramureş, Bistriţa Năsăud şi Mureş.

În aceste regiuni va continua să ningă viscolit, vizibilitatea va fi redusă şi se va depune strat nou de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h. Local se vor acumula peste 20 l/mp.

 

Hartă ANM. Un nou cod portocaliu de vreme rea pentru județele din nordul țării

Totodată, este Cod galben de ninsori, intensificări ale vântului şi ploi până vineri la ora 12:00, în nordul şi centrul Moldovei, în Maramureş, Transilvania şi în nordul Crişanei. Temporar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei de joi (06 aprilie), cu viteze de 40…60 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

Pe arii restrânse se vor acumula 10…15 l/mp.  În nord-estul Moldovei şi izolat în rest se va depune polei.  Intensificări ale vântului se vor semnala temporar şi în sudul Olteniei.