05 mai 2023 | 10:29

Informația momentului pentru toți românii cu card bancar: dispar comisioanele la conturi, obligatoriu în România

ACTUALITATE
Informația momentului pentru toți românii cu card bancar: dispar comisioanele la conturi, obligatoriu în România

Un proiect de lege, adoptat recent în Senat, va garanta dispariția comisioanelor la conturi, iar asta s-ar putea întâmpla cât de curând.

Evident, vorbim despre o veste excelentă, în acest sens, de vreme ce nu toate băncile percutau, în acest sens, până acum.

Este vorba despre dispariția comisioanelor la acel cont pe care utilizatorul său primește salariul.

Ce-i drept, proiectul legislativ are încă nevoie de aprobarea Camerei Deputaților, dar sunt șanse reale ca el să treacă și de această barieră.

Ce beneficii ai putea avea, conform proiectului de lege ce a trecut de Senat

Se urmărește îmbunătățirea relației dintre cetățean și stat și se referă la consumatorul vulnerabil din punct de vedere financiar este persoana cu un venit lunar ce nu depășește echivalentul a 60% din câștigul salarial mediu brut pe economie sau cu un venit în ultimele șase luni ce nu depășește echivalentul a 60% din câștigul salarial mediu brut pe economie, potrivit Legii 258/2017.

În acest caz, nu se vor mai plăti comisioane pentru deschidere, administrare, retragere de numerar, interogare a solului, plăți online și închiderea eventuală a contului în cauză.

În plus, față de asta, plata drepturilor salariale și a prestațiilor sociale se va face numai prin mijloace de plată fără numerar, în contul de bază.

Va exista, totuși, o excepție, iar ea se va referi la angajații din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională și a consumatorilor vulnerabili, care vor putea primi plata în numerar în contul a ceea ce li se cuvine.

Așa cum menționam anterior, vestea este una absolut excelentă, de vreme ce se vor elimina, în ceea ce privește contul pe care românii au salariul, taxele de orice fel.

Rămâne de văzut în ce manieră se va putea face asta și, mai ales, când și cum va trece de filtrul deputaților.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele