28 iul. 2023 | 09:50

Vestea zilei pentru milioane de români, intră banii direct pe card

ACTUALITATE
Vestea zilei pentru milioane de români, intră banii direct pe card

În România, există o serie stufoasă de ajutoare sociale, tichete, vouchere și alte beneficii pentru cei mai vulnerabili dintre români. Pe cele mai multe dintre ele le accesezi prin intermediul unor cereri stufoase, dosare cu șină și multă răbdare. Mulți renunță să trăiască cu speranța că le vor primi vreodată. Există însă și unele care vin direct acasă, precum cardurile pentru vouchere sociale sau tichete de masă.

La fiecare două luni, românii vulnerabili cu venituri de până la 1.700 de lei se bucură de 250 de lei sub formă de vouchere de masă. Cei mai mulți dintre ei sunt pensionari. Pentru că situația financiară se poate schimba de la o lună la alta, listele beneficiarilor se actualizează la intervale regulate de timp și imediat după sunt trimise și cardurile către românii eligibili, prin poșta română.

Pentru că vorbim de statul român, nu este exclus să te afli în situația în care, deși te încadrezi în limitele de venit, nu primești cardul până la finalul perioadei în care se alocă banii. În acea situație, ar fi bine să faci un efort pentru a te adresa celui mai apropiat oficiu poștal pentru primire de îndrumări.

Tichetele sociale ar trebui să ajungă la toți românii eligibili

”Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introduși în program vor fi eliberate noi suporturi electronice. De asemenea, verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii incluși în categoriile a)-d), se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)”, au atras atenția oficialii statului, pe site-ul instituției.

În ceea ce privește principala regulă de acordare a tichetelor, aceasta a rămas în mare parte neschimbată. În 2022, au primit vouchere sociale românii cu venituri realizate mai mici sau egale cu 1500 de lei. În 2023, valoarea veniturilor eligibile a fost crescută la 1700 de lei. Este bine de știu că aceleași tichete ajung și la persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu respectarea aceleiași condiții referitoare la venit. În cazul familiilor cu copii în întreținere, regula este ca venitul în 2023 să nu depășească 675 de lei pe membru de familie.

În luna august se va vira cea mai recentă tranșă a ajutorului de 250 de lei de la Guvern sub formă de vouchere sociale.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele