03 iul. 2023 | 10:19

Informația momentului pentru clienții Banca Transilvania, toți românii trebuie să știe: dispar banii din cont instant, la ce trebuie să fii atent

ACTUALITATE
Informația momentului pentru clienții Banca Transilvania, toți românii trebuie să știe: dispar banii din cont instant, la ce trebuie să fii atent

În timp ce banii noștri sunt din ce în ce mai digitali, facem din ce în ce mai multe plăți online, iar aplicațiile bancare de mobil ne oferă acces rapid la toate finanțele noastre, românii sunt pe ultimul loc în Europa când vine vorba de cunoștințe digitale. În acest fel, suntem ținte sigur când vine vorba de pierderea banilor din cont, după cum au atras atenția oficialii Banca Transilvania prin intermediul DNSC.

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a atras atenția în weekend asupra unor noi campanii de ”îmbogățire rapidă” care fac valuri în spațiul online și care se folosesc de imaginea Banca Transilvania pentru a genera încredere în rândul potențialelor victime.

Banca Transilvania, imaginea unei noi campanii de phishing

Banca Transilvania trage un semnal de alarmă pe canalele oficiale de comunicare cu privire la valul de reclame false de pe social media la oportunități ireale de investiții, care se propagă acum pe pagini nou create, ori compromise de atacatori. În ultimele zile, Directoratul a primit la rându-i multiple notificări de la utilizatori care semnalau astfel de ‘capcane’ care se foloseau de branding-ul #BT.

Odată ce utilizatorul accesează postarea sponsorizată, este redirecționat către un articol care încearcă să-l convingă să viziteze pagini de phishing. Atacatorii vor astfel să convingă potențiale victime să-și furnizeze date personale, financiare sau de autentificare pe site-uri controlate de ei, sub pretextul investițiilor ce pot genera un profit solid într-un termen foarte scurt.
  • Raportați astfel de postări pentru SCAM (fraudă) către rețeaua socială unde le întâlniți. În imagini regăsiți mai multe astfel de exemple.
  • Citiți și analizați cu atenție informațiile culese din mediul online
  • Evitați accesarea link-urilor din astfel de postări sponsorizate care oferă oportunități rapide de îmbogățire
  • Nu furnizați date personale, de autentificare sau de card pentru a vă înscrie în astfel de programe-capcană
  • Verificați întotdeauna pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la secțiunea „Alerte Investitori – Informări” și secțiunea „Atenție la Entități Neautorizate!” informații referitoare la posibile fonduri care au ca scop înșelarea investitorilor sau referitoare la fonduri neautorizate sau care nu prezintă încredere.
  • În cazul în care ați introdus date de card sau de autentificare la conturile de internet banking, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit prin această metodă depuneți o plângere la Poliție, fizic sau online.
  • Dacă observați în mediul online inițiative similare, raportați-le ca FRAUDĂ către rețeaua socială și către DNSC (alerts@dnsc.ro sau 1911)
?? Antrenează-te pe sigurantaonline.ro pentru a identifica și să evita fraudele din mediul online! Un proiect național de conștientizare și educație cibernetică lansat de DNSC, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor (ARB), alături de parteneri privați din domeniul IT&C.”, se arată în comunicatul DNSC publicat pe pagina de Facebook a instituției.