01 mart. 2023 | 08:07

Informația momentului de la Digi RCS RDS pentru toți clienții, e fără precedent: cu ce se laudă gigantul autohton

ACTUALITATE
Informația momentului de la Digi RCS RDS pentru toți clienții, e fără precedent: cu ce se laudă gigantul autohton

Digi RCS RDS a avut un an 2022 foarte interesant, după ce și-a vândut operațiunile din Ungaria și a venit cu o serie stufoasă de oferte fără precedent pentru români, atât pe partea de telecomunicații, cât și internet de mare viteză. În final, compania s-a bucurat de un profit fabulos.

Digi RCS RDS a încheiat anul 2022 cu venituri total de 1,51 miliarde de euro, o creștere de 2,72 procente față de cele 1,47 miliarde din anul anterior. Ideea de bază este că atât afacerile din țara noastră, cât și cele ale diviziei din Spania au fost în creștere, iar gigantul pare să meargă în direcția bună.

Cu ce se laudă Digi RCS RDS la început de 2023

” Grupul și-a consolidat poziția pe piață, la nivelul întregului portofoliu de servicii, și a înregistrat o creștere semnificativă a bazei de clienți, depășind 20,8 milioane de RGU, ceea ce reprezintă o majorare de 15,4%, de la an la an. Segmentul de telefonie mobilă s-a evidențiat și ocupă prima poziție în rândul segmentelor de servicii ale Grupului. Continuând ritmul de creștere din anii precedenți, numărul unităților generatoare de venit a atins 9,1 milioane, la nivel de grup.

În România, segmentul serviciilor mobile a atins 4,9 milioane de RGU, o evoluție de 18,1%, de la an la an, serviciile de internet fix au înregistrat o creștere de 11,2%, comparativ cu anul anterior, până la 4,2 milioane de RGU, în timp ce segmentul serviciilor de televiziune cu plată (cablu și satelit) s-a majorat cu 5,9%, de la an la an, până la 5,4 milioane de RGU. La sfârșitul anului, DIGI a obținut o performanță semnificativă, devenind operatorul cu cea mai mare acoperire de voce mobilă din țară.”, se arată în comunicatul Digi RCS RDS.

„Analizând retrospectiv activitatea Grupului pe parcursul anului 2022, putem spune că a fost o etapă definitorie în dezvoltarea noastră recentă, un an în care ne-am consolidat poziția, nu doar în România, ci și în Europa. Pentru al doilea an consecutiv, am reușit să ne extindem activitățile în țări diferite, și, totodată, să achiziționăm spectru suplimentar în România.

Suntem recunoscători pentru încrederea clienților și partenerilor noștri! Vom continua să investim în rețelele de ultimă generație, pentru a asigura accesul unui număr cât mai mare de consumatori la servicii performante și accesibile. Totodată, îmi exprim recunoștința față de colegii noștri, care au contribuit la obținerea rezultatelor remarcabile”, a concluzionat directorul general al Digi RCS RDS, Serghei Bulgac.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele