Informația dimineții despre aceste pensii, se pot câștiga în instanță: toți pensionarii trebuie să știe, ”este o temă care s-a impus”
În urmă cu aproximativ o săptămână, Guvernul de la București a desființat o serie de pensii speciale. Din păcate, la fel ca de fiecare dată, șansele ca acestea să fie recâștigate înapoi în tribunal sunt foarte mari, după cum a explicat fostul premier Victor Ponta.
La mijlocul săptămânii trecute, s-a votat interzicerea cumulului pensiei cu salariul de către Camera Deputaților. Legea urmează să ajungă pe biroul președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial și, implicit, să-și facă simțite efectele în piață. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că nu va pica testul Curții Constituționale a României, având în vedere că a fost deja contestată.
Pensiile speciale pot fi recâștigate în instanță
Legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul a reprezentat doar unul dintre punctele impuse la Bruxelles pentru a micșora inechitățile din sistemul de pensii din România și, mai ales, pentru a-l face sustenabil pe termen lung.
Pe marginea acestui subiect, a comentat în această săptămână și Victor Ponta, invitat la un talk show alături de Marius Tucă și transmis de Gândul.
„Este o temă care s-a impus. Nu poți să zici: «bă, nu mă interesează de ce vă pasă vouă». Nu este așa ușor. Măcar s-a închis subiectul. Nu se mai vorbește de militari, care nu aveau pensii speciale, nu se mai vorbește nici de magistrați. Oricum, pensiile speciale se pot câștiga înapoi în instanță”, a declarat Victor Ponta.
Ca referință, pe 26 iulie, Curtea Constituțională va judeca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la pensiile speciale și la interzicerea cumulului pensie-salariu.
„Mereu mi s-a părut că este foarte ușor să tai și nu îți trebuie prea multă minte să faci asta. Dacă ești deștept aduci mai mulți bani, nu tai. Fii deștept și adu bani. Asta am văzut în afară, de unde tot învăț. Am aplicat gândirea asta în situația cu dividendele, când am spus: vă garantez ca luăm mai mulți bani cu reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%. Așa a fost”, a mai spui Ponta.