Cu toții ni-l amintim pe actorul de geniu, Ștefan Iordache, cel care ne-a dăruit atâtea roluri memorabile. Publicul român l-a apreciat încă de la primele sale apariții, însă puțini știu că, în aceeași perioadă, tânărul trăia o poveste de dragoste intensă, cu una dintre colegele sale de breaslă.
Din păcate, relația nu avea să se sfârșească cu o căsătorie, de vreme ce tatăl Irinei Petrescu, pentru că despre această actriță este vorbă, avea să se poziționeze împotriva relației celor doi.
Despre Irina Petrescu, poți citi mai multe aici.
Ștefan Iordache a fost unul dintre cei mai cunoscuți actori români de teatru, radio, voce, film și televiziune.
Acesta a avut parte de o carieră lungă, de mai bine de 50 de ani, pe scena teatrului românesc, timp în care a interpretat zeci de roluri care au rămas în memoria colectivă a românilor iubitori ai acestei arte.
Printre cele mai cunoscute și apreciate roluri se numără: Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau chiar Barrymore.
Ștefan Iordache s-a născut în data de 3 februarie 1941, la Calafat, în județul Dolj, crescut, în mare măsură, de bunicii din partea mamei sale.
Când a ajuns la vârsta potrivită, s-a mutat în cartierul Rahova din Capitală, unde a excelat în științele exacte, însă în mod deosebit la matematică.
Marele său vis a fost să devină medic, însă a picat examenul la Medicină, astfel că această dorință i s-a spulberat.
Nu a mai durat mult până să-și îndrepte atenția către Teatru, fiind acceptat, însă pe ultimul loc, la IATC.
În ciuda acestui amănunt, Ștefan Iordache a dovedit că talentul combinat cu multă muncă pot da roade, astfel că a absolvit această instituție de învățământ printre primii.
A colaborat ani de zile cu Teatrul Național Radiofonic, dar și cu Teatrul Național de Televiziune. A jucat, de asemenea, în multe filme, printre cele mai cunoscute fiind: Cel mai iubit dintre pământeni, De ce trag clopotele, Mitică?, Pruncul, petrolul și ardelenii sau Înghițitorul de săbii.
Ștefan Iordache a murit în data de 4 septembrie 2008, de leucemie, și a fost înmormântat cu onoruri militare.
Ștefan Iordache a iubit-o pe Irina Petrescu, însă cel care nu l-a iubit pe actor a fost chiar tatăl fetei.
S-au cunoscut pe platourile de filmare pentru filmul Străinul, regizat de Mihai Iacob, cu un scenariu după romanul cu același nume, publicat în anul 1955, de Titus Popocici.
În 1964, lor li s-a dat oportunitatea să joace rolurile principale, iar acela a fost momentul de start al poveștii de dragoste.
Din nefericire, tatăl Irinei Petrescu s-a opus cu toată ființa acestei relații, considerându-l pe Ștefan Iordache nedemn de fiica sa.
Actorul a mers până la cererea în căsătorie, însă părinții nu voiau să-și lase fata pe mâna unui „golan de Rahova”.
„Faptul că cineva se îndrăgostise de mine, o actriţă cunoscută, cum devenise Irina Petrescu, m-a copleşit. Am iubit-o şi eu, atunci, pentru iubirea ei. Dar, ca într-o telenovelă caraghioasă, părinţii ei nu m-au vrut.
Cu tatăl ei am avut câteva discuţii. Mi-a spus în faţă: Cum îţi îmaginezi că eu, un doctor, o să-mi las fiica să se mărite cu un copil de croitor, cu un derbedeu? Încerca să-mi demonstreze că nu am nici un viitor, că sunt un nimeni.
Dădusem nişte probe pentru filmul Duminică la ora şase. Pintilie mă asigurase că am luat rolul. Aveam parteneră pe Irina. După câteva zile m-a sunat asistentul lui să-mi spună că nu voi mai fi distribuit. Părinţii Irinei nu erau de acord”, a povestit, pe timpul vieții sale, Ștefan Iordache.
Chiar și așa, viața lui Ștefan Iordache a mers mai departe, fiind căsătorit mai bine de 40 de ani, până la moartea sa, cu Mihaela Tonitza-Iordache, nepoata pictorului Nicolae Tonitza.