17 mai 2023 | 14:55

Închisoare pentru cei care fac asta. Gestul ce le-ar putea aduce doi ani în spatele gratiilor 

ULTIMA ORĂ
Share
Închisoare pentru cei care fac asta. Gestul ce le-ar putea aduce doi ani în spatele gratiilor 

Un proiect de lege ce prevede pedeapsa cu până la doi ani de închisoare pentru persoanele care tulbură ordinea și liniștea publică prin anumite acțiuni a fost adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaților, for decizional.

Ce prevede proiectul de lege

Propunerea legislativă modifică și completează Legea nr. 286/2009 în sensul instituirii unei noi situaţii în care legitima apărare este prezumată, precum şi al agravării răspunderii pentru unele infracţiuni contra persoanei şi contra patrimoniului, pentru infracţiunile de ultraj, ultraj judiciar şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Astfel, conform proiectului de lege ce a primit 177 de voturi pentru, 76 de voturi împotrivă şi o abţinere, participarea la o încăierare sau faptele privind tulburarea ordinii şi liniştii publice, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanei, se vor pedepsi şi cu închisoare. Anterior, proiectul a fost respins de Senat.

„Fapta persoanei care, în public, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, arată un amendament propus de Lucian Bode.

Până acum, lege prevedea că poate fi sancționată tulburarea ordinii și liniștii publice prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor.

Conform unui alt amendament ce îi aparține deputatului PNL Lucian Bode, participarea la o încăierare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Închisoare de la 1 până la 5 ani

Totodată, persoanele care tulbură ordinea și liniștea publică prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor pot fi pedepsite cu închisoare de la 1 la 5 ani.

În cazul în care această faptă este comisă de o persoană care are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a persoanelor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Un alt amendament prevede că se sancționează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege, dar cu limite majorate cu jumătate, ultrajul comis asupra unui poliţist sau militar, precum şi asupra personalului silvic învestit cu exerciţiul autorităţii publice, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii.

„Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate”, arată un alt amendament propus de Lucian Bode.

Limitele speciale ale pedepsei cresc cu o treime atunci când au loc acte de lovire sau orice acte de violenţă sau fapte prin care se produc leziuni traumatice.

În plus, se majorează cu o treime limitele speciale ale pedepsei atunci când faptele prevăzute în art. 193 din Codul penal, referitoare la lovire sau acte de violenţă, au vreuna dintre următoarele consecinţe: o infirmitate; leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; un prejudiciu estetic grav şi permanent; avortul; punerea în primejdie a vieţii persoanei.