07 feb. 2023 | 10:15

Incendiu de proporții în Delta Dunării. Pompierii au reușit să oprească flăcările din extindere

ULTIMA ORĂ
Incendiu de proporții în Delta Dunării. Pompierii au reușit să oprească flăcările din extindere

Un incendiu de proporții a izbucnit în Delta Dunării. Aproape 150 de hectare de vegetație palustră din Deltă au fost cuprinse de flăcări.

Incendiu lângă Sulina

Update 7 februarie, ora 10.15. Incendiul din Delta Dunării, care a izbucnit luni seara, a continuat să se manifeste până marți dimineață, însă cu o intensitate scăzută. Pompierii au reușit să oprească extinderea focului către gospodării.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea a anunțat că pompierii și-au terminat misiunea în cursul nopții, după ce au reușit oprirea extinderii flăcărilor.

“În jurul orei 01:00 pompierii din cadrul Pichetului Crişan s-au retras din dispozitiv, reuşind să oprească extinderea focarelor către gospodăriile din apropiere. În acest moment incendiul se manifestă într-o zonă inundabilă cu o intensitate scăzută”, a transmis ISU Tulcea.

Pompierii au intervenit cu două ambarcațiuni pentru limitarea incendiului de vegetație uscată și palustră, ce se manifestă aproape de Sulina, în zona Canalului Bărbosu. 

„Incendiul a fost monitorizat de către agenții ARBDD din zona de interes, iar în urma evaluării, până la acest moment nu există pericolul de extindere, acesta manifestându-se într-o zona inundabilă.

5 subofițeri din cadrul Pichetului de Pompieri Crișan asigura măsuri de protecție în caz de necesitate la locuințele aflate în apropierea focarelor dar și pentru a monitoriza și a împiedica răspândirea incendiului peste canalele ce îl delimitează,” a transmis ISU Delta.

Știre în curs de actualizare