În ce condiții acceptă Ucraina armistițiul propus de Vladimir Putin. Mesajul venit de la Kiev este clar
Kievul condiționează acceptarea armistițiului de Crăciunul pe rit vechi, propus de președintele rus Vladimir Putin, la solicitarea patriarhului Kiril al Moscovei, de retragerea trupelor invadatoare de pe teritoriul său.
Când ar putea avea loc un armistițiu temporar în Ucraina
Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a scris pe Twitter că propunerea de încetare a focului timp de două zile „nu poate și nu trebuie luată în serios”, în timp ce consilierul prezidențial Mihailo Podoliak a explicat că un armistițiu temporar ar putea avea loc doar dacă rușii părăsesc teritoriile ocupate.
„Unu. Ucraina nu atacă teritorii străine și nu atacă civili. Cum face Federația Rusă. Ucraina distruge doar membri ai armatei de ocupație de pe teritoriul său. Doi. Federația Rusă trebuie să părăsească teritoriile ocupate – doar atunci va avea un ‘armistițiu temporar’. Țineți-vă ipocrizia pentru voi”, a spus el.
Putin a ordonat încetarea focului
Kremlinul a anunțat, joi, în jurul orei 17:30, că Vladimir Putin a ordonat o încetare a focului de-a lungul întregii linii a frontului în Ucraina, înainte de sărbătorirea Ajunului Crăciunului și în prima zi de Crăciun pe rit vechi, celebrată la 7 ianuarie.
„Având în vedere apelul Înalt Preasfințitului Patriarh Kiril, îi dau instrucțiuni ministrului Apărării al Federației Ruse să introducă un regim de încetare a focului pe întreaga linie de contact din Ucraina de la ora 12:00, pe 6 ianuarie a acestui an, până la ora 24:00, pe 7 ianuarie anul acesta”, se arată în mesajul Kremlinului.
Apel înainte de Crăciunul pe rit vechi
Ieri dimineață, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse a cerut încheierea unui armistițiu înaintea sărbătoririi Crăciunului pe rit vechi (după calendarul iulian): „Eu, Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, fac un apel către toate părțile implicate în conflict la încetarea focului și stabilirea unui armistițiu de Crăciun de la 6 ianuarie, ora 12:00, până pe 7 ianuarie, (ora 24:00), pentru ca ortodocșii să poată participa la slujbe în Ajunul Crăciunului și în ziua Crăciunului”.
Kievul nu mai crede în promisiunile rușilor
Totodată, Moscova a solicitat Ucrainei să declare o încetare a focului, dar guvernul de la Kiev nu mai crede în promisiunile lui Putin. Astfel, oficialii ucraineni au respins apelul patriarhului Kiril, cunoscut pentru numeroasele sale declarații de susținere a războiului, tot Podoliak afirmând că cerința reprezintă „o capcană cinică şi un element de propagandă”.
Consilierul lui Volodimir Zelenski a mai spus că Biserica Ortodoxă Rusă nu este o autoritate pentru ortodoxia globală şi acţionează doar ca „propagandist de război”.
„Biserica Ortodoxă Rusă a îndemnat la un genocid împotriva ucrainenilor şi a încurajat uciderile în masă, insistând asupra unei militarizări şi mai mari a Rusiei. De aceea, apelul Bisericii Ortodoxe Ruse la un „armistiţiu de Crăciun” este o capcană cinică şi un element de propagandă”, a subliniat acesta.
Comentariile sale au venit în contextul în care Federația Rusă a respins imediat oferta de pace formulată de președintele Volodimir Zelenski la mijlocul lunii decembrie, înainte de sărbătorirea Crăciunului după calendarul gregorian, tot mai populară în Ucraina.