Impozite locale 2023: se scumpesc taxele pe clădiri, terenuri și mașini?
Ca în fiecare an, românii se uită cu teamă spre grilele de impozitare locală, sperând să nu fi apărut noi modificări în defavoarea lor.
Anul nou a început de mai bine de o lună și ne aflăm din nou în aceeași situație, dominați de speranța că vom plăti tot ca în 2022.
Pe fondul atâtor scumpiri, fix ce ne-ar mai lipsi ar fi să avem parte de majorări bruște în categoria dărilor către stat, acest lucru fiind capabil să ne ruineze bugetele deja șubrede multora dintre noi.
Ei bine, dacă finele lui 2022 te-a prins cu vreun teren, vreo casă sau mașină pe numele tău, prevederile fiscale sunt foarte clare și stipulează că, în principiu, trebuie să plătești un impozit către stat, pentru bunurile pe care le deții în proprietate.
Ce se întâmplă anul acesta cu impozitele locale. Pentru ce trebuie să dai bani la stat
Avem, deci, mai multe tipuri de impozite la care trebuie să fim atenți și pe care să le avem în vedere spre a fi plătite în lunile următoare:
„Impozitul pe mijloacele de transport se plătește, potrivit Codului fiscal, la bugetul localității unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
Acesta se achită anual, în două tranșe egale. Termenele legale pentru plată sunt 31 martie și 30 septembrie. Deținătorii de vehicule ce plătesc impozitul pentru întreg anul până la 31 martie beneficiază de o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local (…)
Regulile de la impozitul auto se aplică și în cazul impozitului pe clădiri. Adică cei ce aveau în proprietate o clădire în 31 decembrie 2022 trebuie să plătească anul acesta impozit pentru ea. La fel, impozitul pe clădiri poate fi achitat în două tranșe egale, termenele legale de plată fiind tot 31 martie și 30 septembrie (…)
Pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă deținute de persoane fizice, nu de firme, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2% asupra valorii impozabile a clădirii. Cota exactă a impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local”, explică Avocatnet.ro.