Imaginile unor cămile în mărime naturală i-au uluit pe specialiști. Cine le-a făcut, cât de vechi sunt
O descoperire de excepție a fost făcută în Arabia Saudită. Specialiștii au găsit noi și misterioase reprezentări scrijelite pe pietre, între care și imaginile unor cămile în mărime naturală, ceea ce oferă detalii suplimentare despre populațiile de oameni care au trăit în această zonă.
Cine a făcut imaginile unor cămile pe pietre din Arabia Saudită
Există multe lucruri necunoscute despre populația nomadă care a trăit în Arabia Saudită înainte de Neolitic. S-au găsit, ce-i drept, structuri de piatră monumentale și forme de artă în peșteri făcute în acele vremuri, precum și urmele unor vetre ce dovedesc o locuire temporară, dar nimic mai mult.
Recent, însă, cercetătorii au descoperit noi și misterioase reprezentări gravate în piatră, inclusiv imaginile unor cămile în mărime naturală.
Sculpturile scrijelite în piatră au fost găsite aproape de marginea sudică a deșertului Nafud din Arabia Saudită. Până acum, 9 exemplare de cămile reprezentate în mărime naturală au fost identificate pe cinci dintre pereți.
În multe cazuri, cămilele aveau o altă cămilă scrijelită deasupra sau trăsăturile și proporțiile animalelor au fost îmbunătățite în timp. Acest lucru sugerează că zona a fost folosită și revizitată pe o perioadă mai lungă de timp.
9 reprezentări de cămile în mărime naturală găsite în deșert
Animalele înfățișate în aceste sculpturi se crede că aparțineau unei specii de cămilă sălbatică dispărută acum, dar care străbătea deșertul cu mii de ani în urmă.
Arta rupestră a fost găsită într-un sit numit Sahout, ce este cunoscut de arheologi de ceva timp, dar reprezentările de cămile au stat nedescoperite până acum.
Citește și: Unde au fost făcute cele mai vechi desene cu animale din lume
„Acest sit este unul provocator de descoperit, din cauză că topografia locală e compusă din lungi creste nisipoase, așa încât există multe posibile locații pentru acest tip de artă rupestră, făcând-o mai dificil de identificat.
În plus, era o temperatură de 42 de grade Celsius în ziua în care am găsit imaginile, așa că a fost o muncă grea de observație”, a declarat Maria Guagnin, cercetător la Institutul Max Planck de Geoantropologie, conducătoare echipei de specialiști, pentru IFLScience.
Cât de vechi sunt reprezentările
Conform datării cu radiocarbon a două vetre străvechi, situl din deșertul Sahout a fost vizitat în mod repetat în timpul perioadei numită Pleistocenul târziu – perioada cuprinsă între 2,6 milioane și 11.700 de ani în urmă – și a Holocenului mijlociu, aproximativ acum 5.000 – 7.000 de ani.
„Pentru prima oară avem dovezi că această artă pe pietre ar putea fi mai veche decât se credea anterior. De asemenea, e prima oară când această zonă este asociată cu Holocenul timpuriu și chiar cu Pleistocenul târziu”, a adăugat Guagnin.
Nu există prea multe situri arheologice din acele perioade, astfel încât descoperirea recentă îi poate ajuta pe cercetători să găsească locuri similare pentru a face comparații.
Citește și: Cum sună muzica preistorică? Acum ai ocazia să asculți un fragment muzical vechi de 18.000 de ani
De asemenea, sunt necesare mai multe studii pentru a evalua semnificația pe care o au imaginile cu cămile în mărime naturală din Sahout.