30 oct. 2023 | 07:42

Imagini horror înaintea meciului Marseille – Lyon. Antrenorul oaspeților a fost rănit serios, după ce autocarul echipei a fost atacat cu pietre – GALERIE FOTO

VIDEO
Imagini horror înaintea meciului Marseille - Lyon. Antrenorul oaspeților a fost rănit serios, după ce autocarul echipei a fost atacat cu pietre - GALERIE FOTO

Clipe de groază în Franța pentru antrenorul echipei Lyon. Fanii lui Marseille au atacat cu pietre autocarul formației vizitatoare, iar antrenorul italian Fabio Grosso a fost rănit serios și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Partida a fost amânată.

Incident huliganic la meciul Marseille – Lyon. Antrenorul Fabio Grosso a fost rănit

Scandal uriaș în Franța unde meciul Marseille – Lyon a fost amânat, după ce autocarul echipei vizitatoare a fost atacat în drum spre stadion. Responsabili de acest gest huliganic sunt suporterii lui Marseille care au început să arunce cu pietre. Afectat nu a fost doar autocarul formației Lyon, dar și alte trei vehicule în care se aflau fanii echipei vizitatoare. Momentele șocante au fost filmate.

Cel mai mult a avut de suferit antrenorul formației Lyon care a fost rănit serios, după ce geamul a fost spart cu o piatră, iar cioburile i-au intrat în pielea de pe față. Fabio Grosso s-a dat jos cu mare greutate din autocar și a fost cusut pe viu, iar apoi bandajat la vestiare. Imaginile din presa franceză sunt terifiante și arată un om aproape desfigurat și plin de sânge.

Antrenorul lui Marseille, Gennaro Gattuso, președintele clubului, Pablo Longoria, și consilierul tehnic Jean-Pierre Papin, au mers la vestiarul echipei lyoneze pentru a discuta cu staff-ul acestora și pentru a arăta solidaritate în fața incidentului șocant.

Meciul Marseille – Lyon a fost amânat

În aceste condiții, arbitrul nu și-a mai pus problema să fluiere startul partidei, deși pe stadionul „Velodrome” erau 60.000 de oameni.

„O ședință de urgență a fost organizată pentru a asculta opiniile părților implicate în urma rănilor suferite de membrii staff-ului lui Lyon. Lyon nu a dorit ca întâlnirea să mai aibă loc.

În ceea ce privește decizia lui Lyon și protocolul stabilit de Ligue 1, s-a luat decizia de a nu începe meciul. Ceea ce se va întâmpla în continuare va fi raportat autorităților competente”, a declarat Francois Letexier, arbitrul meciului Marseille – Lyon, potrivit RMC Sport.

Lequipe.fr scrie că antrenorul lui Lyon avea mai multe tăieturi pe față, cea mai serioasă de trei centimetri, și nu vedea cu ochiul stâng.

John Textor, patronul lui Olympique Lyon, a reacționat la aceste evenimente huliganice, subliniind gravitatea situației. A încercat să ia legătura cu Fabio Grosso, dar i-a fost imposibil să se înțeleagă cu el.

„Nu putea susține o conversație, avea cioburi de sticlă pe față. Nu doar cioburile erau problema, vorbim de impactul unui obiect, de o lovitură.

A fost nevoie de intervenția medicilor, a fost o scenă șocantă. Am încercat să stau de vorbă cu el, să văd cum este, dar părea că nu este lucid”, a afirmat Textor, într-o intervenție pentru Prime Video, preluată și de L’Equipe.

Crainicul stadionului „Velodrome” a anunțat la stație că partida a fost amânată pentru o dată ulterioră.