07 iul. 2023 | 12:41

Grup de lucru la Guvern în cazul azilelor groazei. Premierul cere demiteri în lanț: „Oameni vulnerabili care în loc să fie ajutaţi au fost torturaţi”

ULTIMA ORĂ
Share
Grup de lucru la Guvern în cazul azilelor groazei. Premierul cere demiteri în lanț: „Oameni vulnerabili care în loc să fie ajutaţi au fost torturaţi”

Premierul Marcel Ciolacu a cerut, vineri, la începutul ședinței de Guvern, demiteri în lanț în cazul azilelor groazei. Acesta i-a cerut ministerului Muncii să demită conducerea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov și de la Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

Grup de lucru la Guvern, după dosarul azilelor groazei

„Mi-aş fi dorit astăzi să vorbesc despre măsurile economice, sociale pe care urmează să le luăm în şedinţa de Guvern, dar atât eu, cât și dumneavoastră, cu toţii suntem oameni şi am văzut ce s-a întâmplat în acele azile ale groazei, aşa cum au fost denumite pe bună dreptate de către presă.

Oameni în vârstă, vulnerabili care în loc să fie ajutaţi au fost efectiv torturaţi. Eu personal, vă spun sincer nu am putut parcurge toate stenogramele apărute în presă. Cred că acest grup infracţional organizat, cu complicitatea unor funcţionari trebuie să răspundă cât mai repede. Îi solicit domnului ministru al Muncii ca astăzi conducerea ANEPIS să fie destituită şi conducerea AGEPIS Ilfov”, a anunțat Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern de vineri.

Premierul a mai cerut conducerii CJ Ilfov și Primăriei din Sectorul 3 să destituie de urgență conducătorii DGASP-urilor locale pentru că „aveau atribuții directe în ce privește funcționarea și calitatea serviciilor către persoanele vârstnice, copii sau persoane cu dizabilități”.

„Anumiţi funcţionari au schimbat pozele şi realitatea şi au dus către conducerea ANPIS către autorizare imagini şi lucruri care nu aveau nicio legătură cu realitate.

De aceea, domnul ministru, vă rog frumos, toate materialele pe care le aveţi, să le puneţi la dispoziţia presei, toate informaţiile pe care le aveţi şi să detaliaţi tot parcursul de autorizare şi absolut totul ca românii să ştie exact ce s-a întâmplat”, a mai declarat premierul Marcel Ciolacu.

Ciolacu a făcut apel și la ministerul Justiției și de Interne, ministere conduse de liberalii Alina Gorghiu și Cătălin Predoiu.

„Rog ministrul justiției să aibă discuții cu conducerea DIICOT ca această anchetă să fie o prioritate. Rog ministrul de interne să întrebe de ce nu s-au luat măsuri lucrurile fiind cunoscute de mai multe vreme.

Duminică solicit o întâlnire la guvernul româniei cu ministrul de interne, ministrul muncii și toți cu atribuții de contorol.”, a mai punctat premierul Ciolacu.

Amenzile anunțate de ministerul Muncii

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a transmis că 578 de centre rezidenţiale cu licenţă au fost verificate în perioada martie-mai și au fost găsite nereguli și abateri la 370 dintre acestea, fiind date 20 de amenzi în valoare de peste 50.000 de lei şi au fost făcute 20 de propuneri de retragere a acreditării.

„Astfel, în primul trimestru al anului 2023 au fost efectuate controale (altele decât cele din campaniile tematice) în 730 de servicii sociale. Dintre acestea, 98 de controale au fost inopinate, în urma sesizărilor/autosesizărilor primite.

Au fost dispuse 1.078 de măsuri de remediere a deficienţelor constatate şi aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, din care 11 avertismente şi 12 amenzi în cuantum total de 145.000 lei”, a transmis într-un comunicat de presă Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.