10 oct. 2023 | 15:40

Gigi Becali l-a adus la FCSB pe jucătorul care i-a dat cu „seen” lui Mihai Stoica. „Trădarea anului” în fotbalul românesc – FOTO

SPORT
Gigi Becali l-a adus la FCSB pe jucătorul care i-a dat cu „seen” lui Mihai Stoica. „Trădarea anului” în fotbalul românesc - FOTO

Gigi Becali s-a enervat pe rivalul Dan Șucu și a promis că aduce doi jucători de atac. Prima mutare a fost deja parafată: fostul dinamovist Dorin Rotariu și-a dat acordul pentru un contract cu roș-albaștrii. Nu este prima oară când omul de afaceri negociază cu acest fotbalist, dar de data aceasta mutarea va fi finalizată.

Gigi Becali l-a convins pe Dorin Rotariu să semneze cu FCSB

Gigi Becali s-a enervat când a auzit că Dan Șucu a spus că banii nu sunt o problemă la Rapid, în încercarea de a câștiga titlul, așa că a adus la FCSB un jucător de atac. Vestea o să-i surprindă pe fanii roș-albaștrilor, dar și pe cei de la Dinamo pentru că este vorba de Dorin Rotariu.

Fotbalistul este liber de contract după ce s-a despărțit de Ludogoreț și a acceptat condițiile lui Gigi Becali. Rotariu va câștiga la FCSB 20.000 de euro pe lună, de două ori mai puțin decât Vlad Chiricheș, cel mai bine plătit jucător din echipă, dar și din SuperLiga României.

Transferul lui Dorin Rotariu o să pună presiune pe doi jucători care nu au convins: Alexandru Băluță, jucător adus în această vară, dar care are probleme medicale și David Miculescu, cel mai scump fotbalist din lot, al cărui transfer de la UTA a costat 1,7 milioane de euro. Tot în partea dreapta juca uneori și favoritul patronului: Octavian Popescu.

Dorin Rotariu, în tricoul formației Atromitos din Grecia. Sursa FOTO: Profimedia

Dorin Rotariu, jucătorul favorit al patronului Gigi Becali

Nu este prima oară când Gigi Becali negociază pentru Dorin Rotariu. A încercat să-l aducă în echipa lui și când fotbalistul juca la Dinamo, dar și când a avut probleme la Club Brugge, club care l-a transferat cu 1,8 milioane de euro. Omul de afaceri din Pipera a încercat să-l cumpere prima oară când l-a văzut la Dinamo, dar nu a reușit. Atunci a încercat o lovitură „cu manta” și a vrut să cumpere procentele care rămăseseră la Poli Timișoara.

„Tot ceea ce pot spune e că noi am făcut o ofertă de 350.000 de euro pentru cele 50% pe care ACS Poli le deţine din drepturile lui Dorin Rotariu. Cu fotbalistul nu am vorbit, el e sub contract. Noi am făcut oferta, probabil ACS Poli are nevoie de aceşti bani, fiind în insolvenţă. Dinamo are drept de preempţiune, dar nu cred că vor plăti ei banii ăştia. Noi vom avea 50% din drepturile jucătorului şi apoi vedem ce se va întîmpla.

Eu nu am vorbit cu băiatul. Nu ştiu dacă e supărat că joacă sau nu. E sub contract cu Dinamo, dar poate că jucătorul a aflat că am făcut oferta de 350.000 de euro la Timişoara şi ia în calcul să vină la Steaua”, a spus Gigi Becali, în anul 2016.

Dorin Rotariu i-a dat cu „seen” lui Mihai Stoica

Gigi Becali a încercat de mai multe ori să-l convingă pe Dorin Rotariu să semneze cu FCSB. Cel mai aproape a fost acum un an, dar jucătorul nu a mai răspuns la telefon. Mihai Stoica a ieșit cel mai șifonat din această discuție.

„Cu Dorin Rotariu s-a întâmplat o chestie care rar mi s-a dat să păţesc de 30 de ani de când sunt în fotbal. Bine, în primii ani nu erau telefoane şi nu aveam cum să păţesc aşa ceva.

Efectiv am scris: «Pot să te sun?». Că aşa mi se pare normal. Două bife la WhatsApp şi n-a răspuns. Şi după, un prieten, coleg, l-a căutat şi tot aşa, n-a răspuns. Deci e un capitol încheiat, nu avem ce să mai discutăm”, a declarat Mihai Stoica.

Dorin Rotariu a fost crescut de Poli Timișoara, iar în anul 2012 a ajuns la Dinamo. A plecat din România în ianuarie 2017, la Club Brugge. Au urmat Mouscron, AZ Alkmaar, Astana, Ludogoreț și Atromitos. A revenit în vară la formația bulgară, după împrumutul în Cipru, dar nu a mai intrat în vederile antrenorilor de la prima echipă și și-a reziliat contractul. A jucat 10 meciuri în echipa națională a României și a marcat un gol.

„Rotariu a semnat deja. Este la antrenamente. A semnat pe un an plus doi ani, opțiunea clubului”, a declarat Gigi Becali, pentru Digi Sport.