Gigantul care și-a anunțat intrarea în România, o investiție de 70 de milioane de euro. Angajări masive și salarii pe măsură, în Poiana Brașov
Kempinski este unul dintre cele mai importante lanțuri hoteliere de lux din lume și tocmai și-a anunțat intrarea pe piața din România cu o investiție de nu mai puțin de 70 de milioane de euro. Reprezintă o premieră în țara noastră.
Pentru prima oară în România, Kempinski a anunțat introducerea pe piața autohtonă a unui hotel din faimosul lanț axat pe servicii de top și lux. Menit pentru Poiana Brașov, acesta va reprezenta primul hotel de cinci stele din populara stațiune montană a românilor, după cum se arată într-un comunicat de presă. Acesta va fi realizat împreună cu dezvoltatorul imobiliar Rock Development Holding, de pe piața rezidențială din București.
Primul hotel de 5 stele din Poiana Brașov, Kempinski
Nu mai puțin de 70 de milioane de euro va reprezenta lucrarea Rock Holding pentru Kempinski și, la final, va deveni primul complex hotelier de cinci stele din regiunea Transilvaniei. Reprezintă prima colaborare dintre cele două companii, conform sursei citate. Până la momentul de față, dezvoltatorul imobiliar din spatele acestui efort s-a ocupat exclusiv de proiecte rezidențiale în București. Este primul său complex hotelier.
„Colecția noastră în creștere de destinații în stațiuni montane europene reflectă cererea tot mai ridicată din partea oaspeților pentru vacanțe care îi introduc în lumea naturală și le oferă oportunitatea pentru noi aventuri,” spune Bernold Schroeder, CEO Kempinski Group și President of the Management Board Kempinski AG. „De la vacanțe de iarnă pline de zăpadă până la evadări aventuroase de vară, Poiana Brașov reprezintă o destinație pe tot parcursul anului pentru iubitorii de activități în aer liber.”
Cu ce vine nou Kempinski în Poiana Brașov
Conform datelor obținute de Economedia, noul hotel Kempinski, primul din România, va include printre altele facilități de SPA și wellness, trei restaurante, un centru de conferințe și un spațiu pentru organizarea de evenimente corporate și private.
La momentul de față, la nivel global, portofoliul Kempinski este realizat din 82 de hoteluri și reședințe de lux în destinații de top din Europa, Asia – Pacific, Orientul Mijlociu, Africa, America Centrală și Caraiba. Acestora se adaugă nu mai puțin de 26 de proiecte aflate în dezvoltare.