24 sept. 2023 | 09:00

Gigantul care a luat fața Apple, Microsoft și Google pentru cea mai profitabilă companie din lume. Scoate banii din pământ

ACTUALITATE
Gigantul care a luat fața Apple, Microsoft și Google pentru cea mai profitabilă companie din lume. Scoate banii din pământ

La intervale regulate de timp, Forbes publică un clasament legat de profitabilitatea marilor giganți din fiecare colț al mapamondului. Cu această ocazie aflăm că, pe prima poziție nu este, sub nicio formă, o companie americană precum Apple, Microsoft sau Alphabet (Google).

Conform datelor agregate în spatele clasamentului Forbes Global 2000, nicio companie de pe mapamond nu se compară la profitabilitate cu Saudi Aramco, compania petrolieră de stat din Arabia Saudită. Aceasta a mai fost în trecut cea mai profitabilă, dar pentru câțiva ani a fost devansată de Apple. La momentul de față este clar însă că nu mai joacă în aceeași ligă, după cum se poate vedea în clasamentul de mai jos.

Companiile petroliere, mai profitabile decât tehnologia

În 2019, exista o singură companie petrolieră în top 10 cele mai profitabile din lume. La momentul de față, vorbim de trei astfel de giganți, Saudi Aramco, ExxonMobil și Shell. Explicația stă în războiul din Ucraina care a dus la o explozie a prețului la gaze naturale și petrol, provocând cea mai mare criză energetică din ultimul deceniu.

Interesant este însă că, încă din 2019, înainte să fie listată la bursă, Saudi Aramco a fost prezentată ca fiind cea mai profitabilă din lume. Tot atunci, Apple se afla pe trei, după Berkshire Hathaway, a lui Warren Buffett. Între timp, top trei a ajuns să fie format din Apple, Microsoft și, pe prima poziție, titanul saudit al petrolului.

Este important de reținut că nivelul de profitabilitate din graficul de mai jos nu reprezintă sub nicio formă imaginea completă a profitabilității giganților care activează în fiecare colț al mapamondului. În schimb, este legată exclusiv de companiile care sunt listate la bursă sau urmează să fie listate și, din acest motiv, sunt obligate să fie semnificativ mai transparent în ceea ce privește banii. Sunt șanse mari ca diverse companii de stat saudite sau chineze să-și merite locul în top 10 global, dar nu le vom afla niciodată performanța financiară.

clasament cele mai profitabile companii

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele