23 oct. 2023 | 14:34

Gheorghe Hagi, contract fabulos cu cea mai mare firmă din România. Farul, sponsorizată de un colos cu o cifră de afaceri de 55 de miliarde de lei – VIDEO

VIDEO
Gheorghe Hagi, contract fabulos cu cea mai mare firmă din România. Farul, sponsorizată de un colos cu o cifră de afaceri de 55 de miliarde de lei - VIDEO

Gheorghe Hagi este în continuare convins că va ajunge cu Farul Constanța în grupele Champions League și continuă colaborarea cu cea mai mare firmă din România. „Regele” a semnat un contract de sponsorizare, pe trei ani, cu OMV Petrom, o companie care în anul 2022 a înregistrat o cifră de afaceri de 55 de miliarde de lei.

Gheorghe Hagi, un nou contract cu cea mai mare firmă din România

Gheorghe Hagi este într-o permanentă „goană” după bani, în speranța că va reuși să găsească resursele financiare care să-l ajute să ajungă în grupele Champions League. După ce în luna septembrie l-a convins pe celebrul brazilian Rivaldo să se alăture echipei de acționari, fostul căpitan al echipei naționale a semnat și contractul cu OMV Petrom, prin care compania rămâne principalul sponsor. Înțelegerea a fost semnată pe trei ani, cu drept de prelungire pentru încă doi.

„Sportul are nevoie de parteneri pentru că în afară de performanţă există şi partea socială. Iar noi cu cât avem mai mulţi parteneri devenim mai puternici. Noi vrem să continuăm ce am făcut până acum şi să mărim numărul copiilor din cadrul academiei. De aceea avem nevoie de mai multe terenuri, trebuie să devenim competitivi pe partea de infrastructură şi după aceea să continuăm pe conceptul tehnic pe care îl avem deja.

Concept tehnic care a dovedit că e bun pentru că a produs jucători foarte buni. Eu am mai zis că uneori atunci când îi văd pe cei mari îmi vine să mă las, iar când îi văd pe cei mici îmi vine iar pofta. Pentru că aşa este, la seniori sunt multe interese, ai rezultatul în faţă, iar eu când nu câştig 2-3 zile sunt supărat”, a declarat Gheorghe Hagi.

Gheorghe Popescu: „Contractul acoperă cel puțin jumătate din bugetul academiei”

Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu au semnat contracul din partea clubului Farul, în timp ce compania OMV Petrom a fost reprezentată de CEO-ul Christina Verchere.

„Ne bucurăm să anunţăm prelungirea parteneriatului, cel semnat în urmă cu trei ani. Parteneriatul validează ceea ce facem noi, la Constanţa, dar în acelaşi timp ne şi obligă foarte mult să facem performanţă. Noul parteneriat a fost semnat pe trei ani, cu posibilitatea de prelungire pe încă doi.

Din punct de vedere financiar pot spun că acesta este mai bun decât precedentul pentru că şi costurile au crescut foarte mult. Este sponsorul principal şi acoperă undeva la cel puţin jumătate din costurile totale ale Academiei Gheorghe Hagi. Suma contractului cu partenerul nostru este confidenţială”, a menţionat Popescu.

„Pe lângă partea operaţională, o parte din sumele pe care le încasăm de la partenerul nostru le investim şi în infrastructură. Pentru că ne dorim ca în fiecare an să creştem numărul copiilor care vin la noi la academie.

La echipele naţionale de juniori ale României, aproximativ 20-30% din jucători vin de la Academia Gheorghe Hagi. Şi ne bucurăm că la ultimul congres FIFA academia noastră a fost dată ca exemplu la nivel mondial”, a mai declarat președintele clubului Farul, Gheorghe Popescu.

Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu și Christina Verchere la conferința de presă în care a fost anunțat contractul. Sursa FOTO Facebook OMV Petrom

OMV Petrom a fost în anul 2022 cea mai mare firmă din România, având, conform datelor oficiale, o cifră de afaceri de 55 de miliarde de lei. Tot pe primul loc a fost și la capitolul profit net, aici înregistrând o sumă de aproape zece miliarde de lei, urmată de Hidroelectrica şi CE Oltenia. Profit.ro scrie că noul contract are o valoare de 2.4 milioane de euro, adică 800.000 de euro pe an, în timp ce precedentul era în valoare de 1.8 milioane de euro.

Gheorghe Hagi este convins că Farul va deveni o forță în fotbalul românesc și așteaptă lângă el și alte firme puternice. Peste trei ani, echipa se va muta pe un stadion nou, din Constanța, o arenă de 18.000 de locuri care va costa peste 100 de milioane de euro.