Gafă la nivel înalt. Ce a încercat să ascundă un ministru de Finanțe, în timp ce era filmat. Video
Un ministru de Finanțe a făcut o gafă în timp ce era filmat, la finalul unei emisiuni transmise în direct. Oficialul german a fost acuzat de rivalii politici că a încercat să ascundă un detaliu personal.
Gestul cu care ministrul german de Finanțe a iscat un scandal
Mai exact, ministrul german de Finanțe, Christian Lindner, a fost surprins în timp ce își punea la încheietură un ceas de lux, la finalul unei apariții în cadrul unei emisiuni de televiziune. Acest gest al său a iscat un scandal, adversarii săi politici și unii dintre telespectatori acuzându-l că încearcă să își ascundă averea.
Christian Lindner, care conduce Partidul Liber-Democrat (FDP), favorabil mediului de afaceri, a apărut săptămâna trecută la talk-show-ul „Maybrit Illner” al televiziunii publice germane ZDF. În timp ce se derula genericul de la finalul emisiunii, ministrul, care conduce un Porsche, a scos din buzunar un ceas de mână ce semăna cu Rolex Milgauss.
Ministrul german de Finanțe și purtătorul său de cuvânt au refuzat să comenteze incidentul și să explice motivul pentru care oficialul nu și-a purtat ceasul în timpul emisiunii, dar și l-a pus pe mână la final.
Der deutsche Finanzminister holt seine sündteure Protzuhr am Ende von #Illner etwas zu früh zurück an sein Handgelenk. @c_lindner @ZDF via @lukas_scholle pic.twitter.com/8GvzBegrTO
— storymakers (@mz_storymakers) April 2, 2023
Cât câștigă ministrul
Christian Lindner, care anterior a fost consultant în management și antreprenor, câștigă aproximativ 20.000 de euro brut pe lună în calitate de ministru federal. Oficialul primește o remunerație suplimentară pentru mandatul său în Bundestag, parlamentul federal unicameral al Germaniei.
Începând din anul 2000, Christian Lindner a fost fără întrerupere membru fie al parlamentului regional din Renania de Nord-Westfalia, fie al Bundestag-ului. Însumând toate veniturile sale suplimentare din 2017 până în 2021, liderul FDP a primit cel puțin o jumătate de milion de euro în plus față de salariul său din Bundestag.
„Puteți vedea cât de deconectat este Lindner prin faptul că ascunde Rolexul de lux în timpul talk show-ului, dar îl scoate imediat după aceea”, a scris, pe Twitter, Marlon Borchers, un reprezentant al organizației de tineret a Partidului de Stânga din Germania.
Deși s-a abținut de la comentarii după scandalul pe care l-a iscat, Christian Lindner a avut o reacție anterior, în 2018, într-o situație similară în care a fost implicată social-democrata Sawsan Chebli, care a purtat un Rolex Datejust. Atunci, ministrul a scris pe Twitter: „Lăsați-o să poarte Rolex. Nu trebuie să fii sărac pentru a fi împotriva sărăciei”.
Critici similare, la adresa lui Emmanuel Macron
Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a confruntat luna trecută cu critici similare. Atunci, acesta a fost surprins scoțându-și ceasul de la mână, pe ascuns, în mijlocul unei apariții televizate.
Într-o încercare de a-i lua apărarea lui Emmanuel Macron, Palatul Elysée a susținut luna trecută că președintele și-a scos ceasul de la mână pentru că l-a lovit de masă, provocând un zgomot destul de puternic.
La acea emisiune au mai participat Lars Klingbeil, secretarul general al social-democraților conduși de cancelarul Olaf Scholz, și Omid Nouripour, colider al Partidului Verzilor. Amândoi au purtat ceasuri.