Fumatul, interzis în România pe stradă și în alte spații publice: s-a schimbat legea, care sunt românii vizați
Un nou proiect legislativ menit să interzică fumatul în spațiile publice pentru o categorie importantă de români tocmai a trecut de Senatul României. Printre altele, acesta prevede amenzi de până la 500 de lei pentru cei care nu se conformează.
Tinerii români de până la 18 ani nu vor mai avea voie să fumeze în spațiile publice, pe stradă, lângă școală, lângă baruri, restaurante și numai. Propunerea legislativă în acest sens a fost adoptată tacit în prima zi a acestei săptămâni și vizează modificarea Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun prin care fumatul de către persoanele minore este interzis în locurile publice.
S-a schimbat legea pentru tinerii fumători din România
Noua prevedere care a trecut de Senat și urmează să ajungă în Camera Deputaților cu rol de for decizional în această speță prevede „interzicerea consumului de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţii economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m în jurul acestora.”, conform EduPedu.ro.
Proiectul de act normativ care interzice fumatul în spațiile publice de către minorii români a fost inițiat de un grup de parlamentari PSD, iar în expunerea de motive, se menționează următoarele: „Legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare eforturi autorităţilor cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun fumatului de către această categorie sunt lipsite de rezultate”.
Amenda pentru cei sub 18 ani care nu respectă noua prevedere legislativă este de până la 500 de lei, după cum se arată în proiectul de lege. „Se interzice consumul de tutun, persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau imităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m, în jurul acestora. Nerespectarea de către persoanele fizice a prevederilor se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei”,