06 dec. 2023 | 11:51

FRH, reacție după eșecul usturător al României la Campionatul Mondial. În ce meci ar putea juca Cristina Neagu

SPORT
FRH, reacție după eșecul usturător al României la Campionatul Mondial. În ce meci ar putea juca Cristina Neagu

România a înregistrat primul eșec la Campionatul Mondial, după victoriile cu Chile și Serbia. Federația Română de Handbal a reacționat după înfrângerea ”tricolorelor”, 23-39, cu Danemarca. Care sunt calculele calificării în sferturile de finală ale competiției.

Ce a transmis FRH

România era deja calificată în gupa principală și a înregistrat un eșec usturător în fața uneia dintre gazdele turneului final, Danemarca. Nordicele au învins la 16 goluri diferență. ”Tricolorele” încep grupa principală cu două puncte și vor înfrunta Germania în următorul meci, la Herning.

Federația Română de Handbal a reacționat după eșecul cu Danemarca, câștigătoarea medaliei de bronz la precedentul Campionat Mondial, și a subliniat că există aspecte de îmbunătățit la jocul echipei.

FRH, reacție după eșecul usturător al României la Campionatul Mondial. Calculele calificării în sferturile de finală

România – Danemarca, la Campionatul Mondial. Sursă foto: Profimedia

”Mulțumim suporterilor inimoși, care ne-au încurajat până la finalul unui meci încheiat cu scorul de 39-23 pentru Danemarca, într-o sală arhiplină. Ne regrupăm și strângem rândurile pentru a ne ridica împreună spre obiectivul pe care ni l-am propus.

Vom căuta să identificăm greșelile și să le eliminăm, atât în atac, îndeosebi în situațiile 1 la 1, cât și în apărare, refăcând forța unui bloc compact și rezistent. Atitudinea din meciul cu Serbia este un exemplu că putem juca în viteză, eficient și spectaculos”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul Federației.

Cum poate ajunge România în sferturile de finală

Pentru România, urmează Grupa Principală 3 de la Campionatul Mondial, fază unde naționala noastră va juca trei meciuri cu Germania, Polonia și Japonia.

Pentru a ajunge în sferturile Campionatului Mondial și implicit la Turneul Preolimpic, naționala condusă de Florentin Pera trebuie să se claseze pe unul dintre primele două locuri în Grupa Principală. Germania este principala contracandidată a României la locul doi.

Programul României în Grupa Principală 3

  • 7 decembrie, ora 19:00: România – Germania;
  • 9 decembrie, ora 16:30: România – Japonia;
  • 11 decembrie, ora 19:00: Polonia – România.

România nu s-a putut baza pe Cristina Neagu în primele trei partide de la turneul final, deși a făcut deplasarea în Danemarca. Cea mai importantă handbalistă din naţională în ultimul deceniu şi jumătate, s-a accidentat la genunchiul drept în meciul din Liga Campionilor, CSM București – DVSC Schaefller.

Cristina Neagu: ”Nu e cea mai fericită situaţie pentru mine”

Cristina Neagu și-a încurajat colegele din tribună și a mărturisit că face eforturi mari pentru a se recupera și penru a juca în meciurile din rupa principală, Situația este cu atât mai dureroasă pentru starul României, deoarece este vorba despre ultima ei prezență la un Campionat Mondial, iar o participare la JO de la Paris ar însemna ultima ei reprezentație pentru echipa națională.

Cu siguranţă, e ultimul Campionat Mondial şi, dacă totul va merge bine şi ne vom califica la Jocurile Olimpice, ar fi o încoronare a performanţelor la nivelul echipei naţionale. Ar fi extraordinar să ne calificăm la Jocurile Olimpice.

Citește și: Cristina Neagu, mărturie emoționantă de la Campionatul Mondial. A vorbit despre retragere: ”Fac eforturi mari”

Am făcut eforturi foarte mari în ultimele trei săptămâni pentru a fi aici, pentru a mă recupera. Îmi doresc să intru, să ajut echipa. Nu e cea mai fericită situaţie pentru mine, având în vedere că nu m-am antrenat de trei săptămâni… handbal mă refer. Dacă va fi şi voi putea să intru în teren, voi da totul să ajut echipa”, a declarat Cristina Neagu, pentru Fanatik.

Vedeta României va participa, astăzi, la antrenamentul naționalei, alături de colegele ei, pentru prima dată de când a început turneul final.  Acest lucru arată că ar putea evolua în meciurile din Grupa Principală, așa cum s-a vehiculat înaintea Mondialului. Așadar, foarte probabil, Cristina Neagu va fi pe teren în meciul cu Germania.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele