Fraudă pe Facebook. Ce trebuie să faci dacă primești astfel de mesaje sau dacă au fost trimise de pe contul tău
A reapărut o metodă de fraudă pe rețeaua socială Facebook. Reprezentanții Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au avertizat utilizatorii cu privire la ce trebuie să facă în cazul în care primesc anumite mesaje sau dacă astfel de mesaje sunt trimise de pe conturile lor.
Mesajele periculoase ce circulă pe Facebook
Hackerii au reactivat metoda de fraudă ”tu ești în video?”. Cu ajutorul unor conturi deja compromise, atacatorii transmit mesaje de tipul „seamănă cu tine”, „apari în acest video” sau „tu ești în videoclip”, căruia îi alătură de obicei un link malițios sau posibil fraudulos, conform DNSC.
În acest fel, hackerii le stârnesc curiozitatea victimelor, care deschis aceste mesaje și dau click pe linkurile incluse. În trecut, accesarea acelui link de pe un dispozitiv redirecționa deținătorul către site-uri de phishing sau care livrau malware, astfel încât cei vizați puteau pierde accesul la conturile Meta, puteau furniza date sensibile atacatorilor sau ajungeau chiar să se aboneze la anumite servicii cu suprataxă.
Recomandările specialiștilor în securitate cibernetică
Primele recomandări în cazul primirii unor astfel de mesaje sunt evitarea accesării linkurilor incluse și anunțarea persoanelor de pe conturile cărora au fost trimise acestea.
În cazul persoanelor ale căror conturi de Facebook au fost compromise și din care au fost trimise astfel de mesaje, reprezentanții DNSC recomandă, mai întâi, schimbarea imediată a parolei și activarea autentificării în doi pași.
”Asigurați-vă că nu au fost acordate permisiuni unor aplicații terțe din Facebook. Pentru asta, este necesar să vă logați în contul de Facebook și să navigați la categoria Settings & Privacy (Setări și Confidențialitate) și apoi Settings (Setări).
Ulterior, mergeți către categoria Permissions (Permisiuni) și apăsați pe Apps and Websites (Aplicații și Site-uri), pentru a verifica la ce aplicații ați oferit acces. Eliminați acele aplicații pe care le considerați suspecte. Apăsați pe aplicația respectivă, apoi pe butonul de Remove (Elimină) pentru a vă proteja contul de accesul neautorizat la aplicații terțe suspecte.”, sunt alte recomandări.
De asemenea, DNSC recomandă verificarea aplicațiilor instalate pe telefonul mobil, pentru depistarea unora noi, necunoscute. În plus, este importantă scanarea dispozitivului cu o soluție de securitate.
Mai este importantă verificarea setărilor de confidențialitate, cu o atenție deosebită acordată aplicației Facebook și locațiilor necunoscute, unde apar ca fiind logate conturile de pe rețelele sociale.