FOTO Mercur, surprinsă în câteva fotografii de excepție: ce a descoperit NASA despre această planetă
Misiunea BepiColombo, un efort comun european-japonez, și-a finalizat recent a treia dintre cele șase zboruri planificate în jurul planetei Mercur, captând zeci de imagini în acest proces.
Trei dintre aceste imagini, publicate recent de Agenția Spațială Europeană (ESA), arată sonda misiunii apropiindu-se și părăsind planeta, dezvăluind suprafața plină de cratere a lui Mercur.
A trio of images to highlight #BepiColombo‘s 3rd #MercuryFlyby, featuring a newly named crater and various geological and tectonic curiosities. Enjoy this first-look taste of our flyby!
Details & images👉https://t.co/kaQ7zqQ1aZ#ExploreFarther pic.twitter.com/5J0tlGdNvb— BepiColombo (@BepiColombo) June 20, 2023
Nava spațială s-a înălțat la doar 150 de mile de Mercur. Acest lucru s-a întâmplat pe partea de noapte a planetei, totuși, prea întunecată pentru o imagine optimă. În schimb, prima și cea mai apropiată imagine a fost făcută la proximitatea încă impresionantă de aproximativ 1.100 de mile deasupra suprafeței.
Ce secrete ascunde planeta Mercur
Deși luminoasă, prima imagine este în mare parte copleșită de umbre adânci, sonda fiind încă în partea de noapte a planetei. O imagine ulterioară la marcajul de 20 de minute și 2.100 de mile în sus, totuși, aduce la lumină mai mult din topologia brută a lui Mercur.
Fotografiile evidențiază câteva caracteristici geografice notabile, inclusiv cratere și o zonă tectonică lungă de aproximativ 370 de mile care s-a format când planeta s-a răcit și s-a contractat.
La începutul misiunii, oamenii de știință de la BepiColombo au fost dornici să studieze un crater de 135 de mile lățime, care ar putea deține secrete pentru istoria antică a lui Mercur.
„În timpul planificării imaginilor noastre pentru zbor, ne-am dat seama că acest crater mare va fi în vedere, dar nu avea încă un nume”, a declarat David Rothery, un om de știință și membru al echipei BepiColombo, într-un comunicat.
BepiColumbo va avea un alt zbor pe 5 septembrie 2024. Între momentul de acum și atunci, oamenii de știință vor avea treabă. Va fi necesară o planificare meticuloasă pentru a executa „arcuri de tracțiune”, perioade de propulsie alimentată cu energie solară electrică, care sunt cruciale pentru ca sonda să depășească forța gravitațională uriașă a Soarelui.