Fostul oponent al Rusiei acuză că a fost otrăvit în închisoare: „Arată ca un prizonier într-un lagăr de concentrare”
Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, care a condus revoluția din 2003 împotriva influenței sovietice, susține că a fost otrăvit în închisoare. Actualul Partid al Viselor Georgiene, aflat la guvernare, neagă această posibilitate, susținând că nu a mâncat suficient.
Fostul președinte al Georgiei, Mihail Saakașvili, a declarat pentru Sky News că se apropie de moarte în spitalul în care a fost mutat din închisoare.
Într-un moment de acces rar în presă, fostul lider a transmis și un avertisment poporului georgian, după ce zile întregi de proteste au măturat țara.
Luna trecută, în cadrul unui proces de apel, un expert independent a susținut că Saakașvili a fost otrăvit în timp ce se afla în închisoare.
Autoritățile georgiene resping această posibilitate și nu vor permite ca el să fie transferat pentru tratament în Europa.
Sky News nu a avut acces la spital, dar a reușit să îi transmită Saakașvili întrebări prin intermediul avocatului său și a primit răspunsuri scrise de mână.
„Oasele mele se dezintegrează și îmi dau dureri atroce”
Întrebat cât de aproape a fost de moarte, Saakașvili a spus: „Inițial aveam 120 de kilograme, acum am 64, dacă devin mai puțin de 60, medicii prevăd insuficiență multiplă de organe”.
În ceea ce privește starea sa de sănătate, el a spus: „Sunt în pat tot timpul, oasele mele se dezintegrează și îmi dau dureri atroce”.
Avocatul său, Shalva Khachapuridze, a declarat că starea clientului său se înrăutățește în fiecare zi.
„Este o scenă îngrozitoare”, a declarat Khachapuridze pentru Sky News. „Arată ca un prizonier într-un lagăr de concentrare din Germania nazistă”.
Saakașvili a trimis un mesaj miilor de demonstranți care au ieșit în stradă pentru a protesta față de noile legi propuse, criticate ca fiind pro-rusești.
„Rămâneți foarte vigilenți, fiți pregătiți să vă mobilizați în cel mai scurt timp, din cauza dispoziției răzbunătoare a regimului oligarhilor”, a scris el în corespondența sa cu Sky News.
Guvernul a retras acum controversatul proiect de lege.
Dar Occidentul urmărește îndeaproape ce se va întâmpla cu Saakașvili, interpretându-l ca pe un semn al adevăratei loialități a țării față de Rusia sau Europa.
Președintele francez Emmanuel Macron s-a pronunțat săptămâna aceasta cu privire la soarta lui Saakașvili, spunând: „Foștii lideri politici din Georgia care sunt deținuți și au o stare de sănătate precară ar trebui să fie eliberați sau să se verifice starea de sănătate”.
În februarie, o rezoluție a Parlamentului European a cerut eliberarea și grațierea sa și a avertizat Georgia că problema va fi văzută ca un „test de turnesol” pentru angajamentul său față de valorile europene.
Luna trecută, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut eliberarea fostului lider georgian.
„În acest moment, cetățeanul ucrainean, fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, este ucis încet”, a declarat președintele Zelenski.
„Ucraina a oferit soluții. Îndemn lumea să ajute la salvarea vieții lui Saakașvili și să împiedice execuția sa.”
„Revoluția trandifirilor” împotriva dominației ruse
Mihail Saakașvili a devenit faimos ca un tânăr politician dinamic care și-a condus țara prin așa-numita „Revoluție a trandafirilor” din 2003, când georgienii s-au ridicat și s-au scuturat de dominația rusă.
A devenit un erou în Occident pentru că a rezistat agresiunii Moscovei, care trimitea tancuri în Georgia.
Dar a fost acuzat de abuz de putere, iar administrația sa a fost umbrită de acuzațiile că a pus la cale moartea unor opozanți aflați în detenție.
Partidul de guvernământ Visul georgian insistă că Saakașvili trebuie să-și ispășească pedeapsa și că primește suficiente îngrijiri. Autoritățile spun că problemele sale de sănătate sunt cauzate de refuzul său de a mânca suficient.
„Sperăm că acest lucru (moartea sa) nu se va întâmpla și că nevoile sale vor fi abordate în mod corespunzător”, a declarat parlamentarul Georgian Dream Maka Botchorishvili.
Dar Amnesty International și Human Rights Watch spun că guvernul georgian îi refuză „îngrijiri medicale adecvate”, punându-l în mare pericol de moarte.
Un grup de experți medicali desemnați de apărătorul public georgian a confirmat că starea lui Saakașvili este gravă și că este necesară schimbarea urgentă a tratamentului său ineficient.
Polonia și Ucraina s-au oferit să îl primească pe Mihail Saakașvili pentru îngrijiri medicale.
Însă guvernul georgian afirmă că se îndoiește că acesta este atât de bolnav pe cât pretinde și spune că eliberarea sa ar putea destabiliza țara.