17 apr. 2023 | 10:06

Fosta vedetă a anilor ’90 a ajuns sa doarmă pe străzi și să vândă chilipiruri pe marginea drumului ca să se hrănească

CHESTII
Fosta vedetă a anilor '90 a ajuns sa doarmă pe străzi și să vândă chilipiruri pe marginea drumului ca să se hrănească

Chiar dacă de multe ori suntem invidioși pe cei cărora norocul le surâde și ajung să devină persoane celebre, aceasta nu este de fiecare dată de lungă durată. Fosta vedetă a anilor ’90 care se bucura de faimă, a ajuns să vândă chilipiruri pe marginea străzii pentru a-și putea asigura traiul de la o zi la alta.

Fostul actor thailandez Arthit Taongsawatrat așa cum era cunoscut – Ryu Arthit a ajuns, la fel ca alte câteva nume celebre, să doarmă pe străzi, în ciuda celebrității de care se bucura în urmă cu trei decenii. Ryu și-a pus amprenta în industria divertismentului în anii ’90.

Acesta a reușit să fure multe inimi, devenind un idol thailandez foarte popular. Visul frumos nu avea însă să dureze toată viața. Recent, s-a descoperit că Ryu nu are un adăpost și vinde bunuri second-hand pe marginea drumului pentru a-și câștiga existența.

Ryu a debutat la vârsta de 14 ani și a fost foarte apreciat de către public și vânat de agențiile de publicitate. Cu toate acestea, sănătatea mintală este care care l-a trădat pe Ryu, presupunându-se că ar fi fost diagnosticat cu tulburare bipolară, ceea ce l-a făcut să pară nebun.

Acesta a luat o pauză de la scenă pentru a căuta tratament. După ultima sa apariție în drama din 2005 „Theptida Long Ngan”, Ryu a vizitat mai multe spitale. Totuși, recuperarea sa a durat mai mult de 10 ani, timp în care, fostul actor a apelat și la religie, în special la budism, pentru a căuta ajutorul necesar.

Ryu Arthit - de la vedetă, la om al străzii

Ryu Arthit – de la vedetă, la om al străzii

Fosta vedetă care a ajuns să doarmă pe străzi

Actorul a împărtășit o altă poveste și, potrivit contului său de TikTok, Ryu s-a căsătorit de două ori pe perioada carierei sale. A avut trei copii, dintre care doi băieți din prima căsnicie și o fată din cea de-a doua. Atât copiii cât și căsătoriile au fost ținute în secret de fosta vedetă pentru a evita problemele cu fanii.

Un alt factor care a contribuit la prăbușirea carierei sale este reprezentat de scandalurile numeroase în cadrul cărora a fost protagonist principal. În anul 2013, Ryu a fost forțat să caute tratament la spitale, după ce familia sa a crezut că era bolnav mintal. Ambele căsnicii au eșuat, iar actorul nu a rămas în relații bune cu familia sa.

În prezent, fostul star poate fi găsit într-o piață de vechituri de pe marginea drumului din districtul Lat Phrao, Bangkok. Fostul idol își câștigă acum existența din vânzarea de bunuri second-hand după ce a falimentat și a rămas fără un acoperiș deasupra capului.

În vârstă de 44 de ani, Ryu doarme pe marginea drumului și folosește un robinet în aer liber pentru a se spăla. În ciuda condițiilor sale dure de viață, Ryu rămâne optimist în ceea ce privește viața lui, afirmând că trebuie să muncească din greu pentru a-și reveni.

Ryu Arthit a ajuns, la fel ca multe alte nume celebre, să doarmă pe străzi

Ryu Arthit a ajuns, la fel ca multe alte nume celebre, să doarmă pe străzi