Filmul românesc de pe Netflix care te va șoca: cazul de exorcizare te va bântui noaptea
Pe Netflix poți viziona filmul românesc După dealuri, din 2012. Este un film regizat, produs și scris de Cristian Mungiu.
Pelicula a fost filmată în municipiul Câmpina, județul Prahova. Scenariul se bazează pe romanele neficționale ale scriitoarei Tatiana Niculescu Bran, care tematizează cazul exorcizării de la mânăstirea Tanacu din județul Vaslui.
Filmul „După dealuri”, pe Netflix
Filmul a avut premiera în data de 19 mai 2012, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, unde Cristian Mungiu a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu. Cosmina Stratan și Cristina Flutur, care interpretează rolurile principale, au împărțit premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul aceluiași festival.
Filmul După dealuri a reprezentat propunerea României la Oscar pentru cel mai bun film străin în 2013 și a ajuns pe lista scurtă, însă nu a fost unul dintre filmele nominalizate.
Așadar, dacă te interesează subiectul, „După dealuri” spune povestea a două fete care au crescut împreună și care se reîntâlnesc după câțiva ani de despărțire. Alina (Cristina Flutur) se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichița (Cosmina Stratan), prietena ei din copilărie de care se simte încă foarte atașată. Voichița și-a găsit însă calea în credință, iar maicile printre care trăiește la mănăstire țin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâștige afecțiunea Voichiței, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forța care o animă.
Cum spuneam, ce este interesant este că filmul românesc După Dealuri e inspirat din romanul de investigație al Tatianei Niculescu Bran, care a vrut să descopere acele mici fapte care au definit ceea ce în presa vremii s-a numit “crima de la Tanacu”, moartea unei tinere ce-și găsise refugiul spiritual în interiorul unei mănăstiri, la Tanacu, în județul Vaslui.
Printre premiile pe care le-a obținut, se numără următoarele:
2012 – Cannes – Premiile pentru scenariu și pentru interpretare feminină (Cosmina Stratan, Cristina Flutur)
2012 – Mar del Plata – Cel mai bun film
2012 – Salonic – Premiul publicului
2012 – Vukovar – Cel mai bun film