Fenomen ciudat pe litoralul românesc. Turiștii din Constanța au rămas șocați când au văzut plajele – Foto
Un fenomen ciudat a fost înregistrat, marți, pe litoralul românesc. Turiștii din Constanța și din Mamaia au rămas șocați când au văzut plajele. Specialiștii au explicat ce s-a întâmplat.
Fenomenul straniu înregistrat pe litoralul românesc
Turiștii au fost surprinși să vadă o ceață densă ce a cuprins marea și plajele din stațiunea Mamaia și din Constanța. Aceștia au făcut poze cu telefoanele mobile, încântați de peisajul cu care au fost răsplătiți pentru efortul de a se trezi la primele ore ale zilei și de a merge pe plajă.
”E prima oară când am văzut ceață pe plajă. Chiar ne uitam de dimineață, de ce e ceață doar aici. Probabil a plouat de dimineață”, a spus un turist. ”Ceață ca la Londra” și ”N-am văzut niciodată. Ceva ciudat, frumos. Nu vezi în fiecare zi așa ceva”, au comentat alții.
”Super. Foarte frumos. Un fenomen neașteptat. Venim de peste 20 de ani, dar nu am întâlnit așa ceva. Super, super. O vacanță foarte frumoasă”, ”S-a văzut și de la hotel și am venit repede să vedem. Fenomenul ăsta este extraordinar”, ”Se vedea așa… la 2-3 metri” și ”Am făcut poze să arătăm la copii și la nepoți. De 20 de ani nu am văzut așa ceva”, au fost comentariile altor turiști.
”Am înotat puțin, după care nu am mai știut să mă întorc, dar m-am luat după soare. Super tare. Fenomenul e superb. Îmi place, mor după el. Dacă ar fi mai des, ar fi fenomenal. L-am văzut acum câțiva ani. Fenomenul ăsta nu apare așa des”, a spus și administratorul unei plaje.
Fenomenul, explicat de specialiști
Specialiștii au explicat că fenomenul de pe litoralul românesc este unul normal, dar de cele mai multe ori această ceață densă se formează primăvara sau toamna, atunci când sunt diferențe mari de temperatură.
”Avem apă din largul mării mai rece, e adevărat. Sărată, bună, plină de pești, delfini. Diferența de temperatură a făcut ca în condițiile umidității generate de ploaia de luni – când a plouat și aerul este umed deasupra uscatului – imediat s-a întâlnit frigul cu umiditatea și a generat această ceață”, a spus biologul Adrian Bîlbă.
Ceața de pe plajele din Mamaia și Constanța s-a risipit după aproximativ patru ore în care fenomenul a fost admirat de turiști.